OM ŞI LEGE (42)

În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz „Om și lege“ apărută la Editura Eminescu în 1987.

— Și nu spune nimeni nimic pentru că astea sunt întrebări la care nici nu se poate răspunde, adică de putut se poate, dar nu poți să știi niciodată la ce fel de urmări te expui. Eu țin minte că la noi la regiment, locotenentul Veres l-a întrebat într-o zi pe un caporal ce mai face și ăsta a spus că face căcatul praf. Tipul ăsta îl tot împrumuta pe locotenent cu bani și pe chestia asta își permitea să-i răspundă astfel ofițerului, mai ales că știa că ăla vorbea cu el mai mult pentru a-i arăta că nu l-a uitat, dar că n-are de unde să-i dea momentan banii înapoi. Numai că de data asta s-a nimerit să fie de față și dom’ căpitan Vizek. Asta ținea foarte mult la onoarea regimentului nostru și când a auzit că o loază de caporal își permite să spună că face căcatul praf tocmai în ziua în care toată trupa era mândră de faptul că a curățat lună cazarma în vederea primirii domnilor ofițeri din statul major al diviziei, care trebuiau să vină a doua zi în inspecție, a luat totul drept o insultă gravă și l-a trimis pe caporal la Curtea Marțială. Pentru că zicea dom’ căpitan Vizek, un om foarte deștept, atât de deștept încât întotdeauna pricepea mai bine tot ce spunea fiecare, rahatul nu putea să fie decât cazarma și a făcut-o praf, adică a sabotat-o acest ticălos înaintea venirii inspecției și astea toate numai dintr-un instinct mârșav de a-i neferici pe camarazii și ofițerii din regimentul său, din cauză că el nu putea să ajungă sergent.

— Ai gătat?

— Da, povestea asta n-o știu mai departe, că pe urmă pe mine m-au mutat la alt regiment.

— Bine. Acum spune-mi și mie un lucru ce dracu tot cauți în jurui meu?

— Tovarășe Alexandrescu, nu vă supărați, dar văd că eu îmi răcesc gura absolut de pomană cu dumneavoastră. Tocmai vă spuneam că la asemenea întrebări nu se poate răspunde decât dacă îți iei asupra ta niște riscuri foarte mari.

Alexandrescu întinse o mână și-l apucă pe Rotofei de guler.

— Ce cauți, mă, aici?

Mișcarea tui Alexandrescu a fost atât de rapidă și de neașteptată, încât celălalt trebui să-și revină înainte de a răspunde.

— Eu… ăăă… eu am să-mi asum acum acele riscuri și am să vă spun… Mâna lui Alexandrescu se strângea ca un clește pe ceafa Rotofeiului și acesta simțea cleștele gata să-i muște o bucată din cap… am să vă raportez că am venit să stau de vorbă cu dumneavoastră. Și cum strânsoarea nu ceda deloc, ci din contra, devenea tot mai insuportabilă, Rotofeiul continuă asta ce v-am spus în legătură cu… ăăă… îîî… Eu așa nu pot să vorbesc!

— Nu? Te înșeli! Poți vorbi foarte bine! Zi-i mai departe!

— Despre dom’ locotenent Vasilescu și despre dom’ căpitan Varga la care am fost repartizat și eu în 44. Brusc, Alexandrescu îi dădu drumul. Își aminti că-și impusese să fie precaut și politicos cu Rotofeiul de când i-a intrat în cap că acesta nu poate fi decât un trimis să-l spioneze și pe urmă să raporteze totul mai departe sau poate că o fi chiar el cine știe ce grad mai important, nu foarte, evident, dar poate totuși ofițer. Uitase cu totul de acest angajament pe care și-l luase față de sine însuși, iar mai târziu trăi cu sentimentul plăcut că Rotofeiul oricât o fi el de om al legii, tot s-a înspăimântat de strânsoarea mâinii sale și n-a avut ce-i face și a trebuit să cedeze. Chiar și când Alexandrescu uită de mica sa izbândă, o senzație de satisfacție persistă în el, o senzație pe care nu și-ar mai fi putut-o explica nicicum.

— Stai jos, dom’ infirmier, îi spuse, ești la dumneata acasă.

— Îl țineți minte pe dom’ căpitan Varga? îl întrebă Rotofeiul frecându-și ceafa.

— Ce căpitan Varga?

— Cel ce-a fost procuror la Curtea Marțială.

— Nu cunosc.

— Eu vă cred: că ăsta e de multe ori adevărul adevărat. De câte ori nu se întâmplă să ai de-a face cu câte cineva și să n-ai habar cum îl cheamă? Și, pe urmă, când auzi iar despre el, de un’ să știi că-i una și aceeași persoană cu cea pe care ai întâlnit-o cu atâta și atâta timp în urmă? Odată, am locuit pe Strada Morilor din Praga și îmi cumpăram întotdeauna alimentele de la același băcan. Ne-am împrietenit destul de bine și stăteam zilnic de vorbă, după cum avea el vreme, că eu am avut așa ceva întotdeauna. Dar numele nu i l-am știut niciodată, că așa s-a nimerit. Peste mai mulți ani citesc în ziar despre o crimă petrecută pe strada Seman, care nu-i departe de Strada Morilor. Era tare interesant ce scria în ziar și în fiecare dimineață abia așteptam să văd ce s-a mai întâmplat în cazul acelui Joseph Stolar, care nu voia să recunoască nimic. Până la urmă, însă, procurorul l-a pus cu botul pe labe și abia la capăt, când i-a apărut și poza în ziar, am văzut că era una și aceeași persoană cu băcanul meu de pe Strada Morilor. M-am și dus la nevastă-sa să-i spun ce treabă hazlie s-a întâmplat și cum de nu l-am recunoscut imediat pe bunul meu Joseph. Că eu până atunci doar ca dom’ Joseph îl știam.

— Ce-i cu procurorul ăla Varga?

— Cu dom’ căpitan Varga? Ce să fie cu el? E și dânsul acum la închisoare, acolo unde i-a tot trimis el pe alții.

— De unde știi?

— Păi, că l-am căutat și am aflat că-i acolo! Am auzit că-i un deținut model.

— Ai fost dumneata acolo?

— Eu, tovarășe dragă, am fost de mai multe ori arestat, dar cu dom’ căpitan Varga n-am avut cinstea să fiu închis laolaltă.

— Și căpitanul ăsta Varga este procurorul care a fost în procesul meu?

— Vedeți? E exact așa cum v-am spus eu, tovarășe Alexandrescu, el v-a fost procuror și dumneavoastră habar n-aveți. E și normal, dacă ne gândim că în instanță completul de judecată nu găsește de cuviință să-și spună numele. M-am tot gândit că normal ar fi ca un proces să înceapă așa: domnule criminal sau domnule hoț sau după cum o fi cazul, eu sunt judecătorul Așa-și-Așa, dânsul, ăsta din dreapta mea e judecătorul Așa-și-pe-Dincolo, iar ăla înalt și mâncat de vărsat este procurorul Nu-știu-Cum. Dacă ar fi așa, nu s-ar mai întâmpla confuzii. Odată, la Pankrac am întâlnit pe unul Robert. Ticălosul a fost condamnat pe viață și l-au iertat și i-au dat drumul după cincisprezece ani. Robert ăsta avea o singură problemă: să-l omoare pe judecătorul care l-a trimis la pârnaie. Dar nu-i știa numele și a trebuit bietul om să colinde toate tribunalele, dar în cincisprezece ani se întâmplă multe și se mai schimbă și oamenii la față…

— Nu-i adevărat! Din acte reiese întotdeauna și numele judecătorului.

—…și se mai schimbă și oamenii la față, așa că ticălosul nostru nu putea să știe cu siguranță dacă nu s-a pensionat cumva judecătorul care l-a condamnat. Până la urmă, ca să nu stea chiar de pomană, tot l-a omorât pe un judecător, dar abia la proces a aflat că ăsta era cu totul altul, numai că avea o mustață asemănătoare cu cea a primului. Ironia este că l-a judecat din nou exact judecătorul care…

— Ascultă, prietene, dumneata vorbești multe, dar știi și mai multe. Dacă nu cumva habar n-ai de nimic.

— Asta mi-a mai spus-o și dom’ profesor Solomonescu, dar eu cred că nu știu destul și că asta se datorește și sorții vitrege care nu m-a lăsat să-mi desăvârșesc studiile.

— Nu știu despre ce studii e vorba…

— Știți, eu când am, fost în clasa întâia, m-am îmbolnăvit de…

— …dar dumneata știi foarte multe și mai, ales că le tot potrivești…

— Ei, dacă aș fi fost informat că ați fost rudă… sau, mă rog, cunoștință cu acel Robert de la Pankrac…

— Știi multe și faci tot timpul pe prostul.

— Eu, vă rog, sunt cretin cu adevărat. Odată, doi doctori s-au și certat dacă sunt cretin sau idiot, că, să știți, domnule… tovarășe Alexandrescu, nu-i totuna. Dom’ doctor Diamant a și afirmat cu tărie că…

— Uite ce este, dacă ai misiunea să mă cercetezi, spune! Eu nu mă opun autorităților! Dar dacă faci pe nebunul sau dacă te-au trimis ăia…

— Cine, vă rog?

— Dacă te-a trimis cineva care nu-i autoritate de stat, atunci te rog să mă slăbești! Ești infirmier, fă-ți datoria de infirmier!

— Că nu sunt chiar infirmier. Pentru asta n-am studiile necesare. Dacă ați fi avut curiozitatea să aflați ceva despre clasa pe care n-am putut s-o termin, ați fi știut. Eu am fost angajat aici ca să fac de toate. Dar dacă doriți, pot să vă dau și o injecție, că asta am făcut și în armată o vreme. E drept că acolo n-am dat decât de două ori injecții, dar soldații, săracii, au murit amândoi. Dar dumneavoastră, dacă doriți…

— Eu doresc să-mi spui ce-i cu acel căpitan Varga despre care pretinzi că a fost procuror în procesul meu. Și mai vreau să-mi spui de unde dracu știi că eu am avut un proces și de ce te interesează atât de mult persoana mea.

— Eu, vă rog, nu pot să răspund în același timp la toate întrebările astea. Dacă ți se pun mai multe întrebări deodată poți avea tot felul de neplăceri. îmi aduc aminte că odată la…

— Atunci să le luăm pe rând: cine a fost acel căpitan Varga?

— Procurorul din procesul dumneavoastră.

— Bun. Și de ce ne interesează acum acel căpitan?

— Pentru că acum nu mai e nici procuror și nici căpitan. Acum e un simplu deținut.

— Cu atât mai bine.

— Dacă spuneți dumneavoastră, atunci e sigur mai bine. Mai ales că Varga ăsta a cerut pentru dumneavoastră pedeapsa pe care ați fi meritat-o. Din păcate, el n-a știut că dumneavoastră trebuie să fiți făcut scăpat. Cu toate că dacă atunci s-ar fi aplicat legea…

— Întrebarea numărul doi: de unde știi dumneata atât de multe despre mine și despre procesul meu?

— Tovarășe Alexandrescu, n-o să mă credeți, dar eu am întâlnit un medic, unul Pleș, și ăsta n-a fost niciodată un medic mare, dar a fost întotdeauna în funcții de conducere pentru că avea idei foarte bune. Și ăsta mi-a spus odată, în timp ce tocmai era străfulgerat de una dintre ideile lui bune, că ar fi fost păcat să nu se folosească și calitățile speciale ale unor anumiți indivizi. Asta se referea la mine pentru că eu aș avea asemenea calități absolut speciale. Eu am înțeles imediat că se referă la mine și m-am arătat foarte interesat. Și atunci doctorul ăsta Pleș a spus că sunt anumiți tipi care, cică, pot să țină minte absolut totul și că acești inși ar putea fi folosiți ca niște arhive pe două picioare.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.