OM ŞI LEGE (44)

În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz „Om și lege“ apărută la Editura Eminescu în 1987.

— Ț-ț-ți-am spus să intri înapo-po-poi și să te cu-cu-culci în pat! Că și ce da-da-dacă nu-ți dăm azi să mă-mă-mă-mânci? Și ce da-da-dacă? Asta nu înseamnă că-că-că nu primesc ceilalți! Ce?

Alexandrescu se simți apucat de braț și târât înapoi pe coridor până în salonul său. Nu știa cum reușeau să-l potolească pe Murariu surorile, dar el, cu cele peste o sută de kilograme ale sale, nu era în stare să-i opună nicio rezistență acestui smintit care-l ținea strâns cu toate degetele sale monstruoase. Și nici scandal nu dorea acum Alexandrescu, așa că se supuse și reveni în salon.

— Aici să stai, îi spuse Murariu, închizând ușa după el.

Alexandrescu se duse la geam și privi afară. Se pregătea de ninsoare, dar deocamdată cădea o lapoviță oare umplea aleile cu mâzgă. Pe coridor Murariu continua să țipe.

“În curând se vor potoli, își spuse Alexandrescu, după ce vor fi mâncat se vor culcă, iar personalul va fi ocupat și el. Cel mai cuminte lucru va fi să-mi îmbrac hainele de stradă și să plec de îndată ce se vor liniști.“ Vru să înceapă să se îmbrace, dar își zise că Murariu s-ar putea să apară din moment în moment și prin strigătele sale ar strica totul. Așa că hotărî să se întindă pe pat și să aștepte să audă că lumea de pe coridor s-a retras în saloane.

Nu știa cum va pleca din Lugoj, dar hotărârea era luată: va fugi. Amintindu-și de Rotofei, își spuse că i-ar fi imposibil să poată dispărea tocmai datorită acestuia păcălindu-l în vreun fel, făcându-l să creadă că ar fi dispus să colaboreze și că fuge să aducă dovezi care ar putea să-i înfunde pe alții în speranța deșartă că el ar putea să scape în felul acesta. (De parcă Alexandrescu n-ar ști că în lumea asta nimeni nu se mai poate salva astfel, pentru că dacă torni pe unul mai mic, îi ajungi în mod automat complice, și dacă te dai că știi prea multe despre vreun șef, acesta te poate rade cât ai zice pește. Cu toate că, bineînțeles, s-au mai întâmplat minuni și pe drumurile astea. Dar Alexandrescu s-a jurat de câțiva ani să nu mai știe nimica despre nimeni, să tăgăduiască orice amestec și orice cunoștințe, dar să dețină informații cât mai multe despre ceilalți, asta numai pentru a avea o armă în cazul în care ar fi atacat. Nu, n-o va lua de la capăt și mai ales nu cu unul ca acest Rotofei, dar teatru va juca, asta da, numai să i se ivească prilejul și de aceea își bătea capul să găsească un plan cât de cât plauzibil prin care să și-l facă el pe Rotofei complice în această evadare).

Își aminti apoi despre acel căpitan Varga, procurorul care ceruse pedeapsa cu moartea în procesul său și care n-a putut fi nicicum înduplecat să cedeze, după ce i s-au spus o parte dintre motivele care i-au determinat pe ceilalți șefi să-l trateze mai cu blândețe. Își aminti de cât de mult îl urâse din celula sa pe acel procuror căpos, cum visa situații în care să se afle singur cu el și să-l ucidă ca pe un vierme și își aminti de momentul în care o asemenea situație s-a ivit și cum ticălosul acela a știut să-l țină la distanță cu îngâmfarea lui și cu vorbele-i savante. Apoi își aminti și de locotenentul de care i-a spus două vorbe în treacăt Rotofeiul. Modul păcătos în care turuia acesta îl făcea pe Alexandrescu să nu poată fi atent la esențial. Până la urmă, toate poveștile alea tâmpite pe care le îndruga acest infirmier suspect nu erau debitate decât pentru a distrage atenția de la ce este cu adevărat important lucru care, era și el improbabil pentru că, la urma urmei, nu-l obligă absolut nimeni să spună ceva cu adevărat important. Iar ceea ce nu ești obligat să faci și faci totuși, n-ai de ce să te, străduiești să ascunzi, deși… Dar cel mai sigur e că poveștile Rotofeiului, cele pe care le înșiră de parcă ai fi avut chiar loc în diferite orașe care de care mai greu de controlat de tine, care n-ai fost niciodată pe acolo, toate aceste povești trebuie să fie cu tâlc și să aibă o legătură strânsă cu restul celor pe care le spune direct

Alexandrescu se scărpină după ceafă Rotofeiul ăsta e un om deosebit de periculos și singurul remediu împotriva lui este să-l mintă pe măsura în care era mințit și să-l convingă de bune intenții. Dar și mai bine ar fi fost să nu-l mai întâlnească deloc. Da, de parcă nenorocirile ți le-ai alege singur…

În orice caz, internarea fusese o prostie cât se poate de mare în primul și în primul rând pentru că în felul acesta trebuia să evadeze, încercând să se ascundă, pe când înainte orice plecare era încă perfect legală. Nici măcar domiciliu forțat nu se fixase, așa că oricum putea să se miște cum ar fi vrut. Sau cum ar fi reușit. Putea, de exemplu, să-l roage pe Olteanu să-l ducă până la Ineu cu motocicleta. Sau până altundeva, pentru că nu trebuia nici acest Olteanu să știe cu precizie unde avea el de gând să se odihnească. Să prindă puteri și să plece mai departe. Cu ce l-ar fi putut acuza dacă, Doamne ferește!, l-ar fi găsit peste o săptămână într-un tren din Maramureș? Scrie undeva că el n-are voie să plece la Sighetul Marmației? Dar l-ar fi prins dracu! Sau ar fi putut să fugă undeva pe un șantier de construcții. Ăia au nevoie de oameni. Și-ar fi luat un alt nume și ar fi spus că i s-au furat actele în tren. Le-ar fi dat câte o sută de pălincă la doi inși de pe acolo și ăia ar fi declarat că pe el îl cheamă Așa-și-Așa Vasile și ar fi putut-o lua de la capăt. Nevastă-sa ar fi primit o vreme bani de la el și peste un timp ar fi declarat, la rândul ei, că el a plecat undeva la o mătușă sau la o nepoată și că s-a înecat sau că l-au mâncat lupii. Pe el, pe care l-a mai chemat în viața asta și Ronai și ăla… ăla ucis în fața tutungeriei și Popovici, și nu s-a dărâmat lumea din asta. Pe el putea să-l mai cheme și Așa-și-Așa Vasile. Și nimeni n-ar fi murit din atâta lucru. Nici măcar el. Numai că așa-i cu mintea din urmă, mai înainte s-a încrezut în prostia femeii și acum oriunde ar fi fugit ar fi însemnat că se simte cu musca pe căciulă, că nu mai poate de frică și că-și ia tălpășița pentru a nu fi chemat la ordine. Măcar de ar fi venit în clipele acelea ticălosul ăla de Lazăr pe la spital să-l întrebe, să-și vadă opera și să caute împreună o ieșire din capcana în care sforarul ăla l-a băgat. Dar nu, domnul Lazăr umblă acum desigur după alte afaceri și așteaptă de la fraierul de Alexandrescu mulțumiri și probabil că le și primește, sigur că Sofica, nevasta lui Alexandrescu, o fi acum pe la el și-l îndoapă cu cârnați și cu slănină și cu cine știe ce o mai fi reușit să fure de la soră-sa. Și poate că-i oferă și mai multe pentru că Lazăr ăsta știe să ia orice, că altfel nici n-ar avea de unde da la toată lumea ca un lord, și se spune că-i plac și darurile în natură, că ăsta a fost un afemeiat de când se știe și-l cunoaște tot târgul. Noroc că femeia aia sclifosită, Amarilli, îl mai ținea în frâu, dar și așa nu era lună în care să nu fie încurcat, în timp ce proasta de nevastă-sa îi spală cămășile. Și dacă-l poți cumpăra așa de ușor și-l poți ruga să-ți aranjeze ce vrei, trebuie să fii tâmpit să nu-ți imaginezi că Lazăr ăsta îi slujește și pe alții la fel cum te slujește și pe tine, astfel încât până la urmă n-ar fi exclus ca Lazăr să fi fost înțeles de la început cu acest Rotofei sau chiar și cu autoritățile și că de aceea să-l fi sfătuit să intre singur și nesilit de nimeni în această capcană, din care oricum ar face tot s-ar numi că a fugit și dacă ai fugit înseamnă că există un motiv pentru a fugi și motivul nu putea fi în cazul lui decât unul singur.

Și de ce l-a adus tocmai la doctorul P.? Pentru că îl cunoaște de mult, i-a spus Lazăr, dar de unde să-l cunoască de mult, dacă însuși medicul venise în Lugoj abia de câțiva ani? Or fi lucrat împreună și în alte cazuri. Asta se poate, pentru că Lazăr își are oamenii lui peste tot la tribunal unde face trafic de influență de când se știe, la notariat unde duce băuturi notarului Vasiliu de ani de zile, astfel încât nu e nicio problemă să-ți faci o moștenire de la Papa de la Roma, dacă ai un interes din asta și dacă știi să-l faci și pe Lazăr să întrevadă un interes din aceeași moștenire și mai are oamenii lui și la raion, unde merge ca la el acasă, pentru că putoarea aia sclifosită, Amarilli, lucrează acolo și-i înlesnește intrarea la oricine. Încât e de mirare că n-a încercat să se fofileze și acest Lazăr… Nu, e clar, Lazăr a lucrat aici împreună cu doctorul P. și acest doctor P. nu se poate să nu fie un ticălos la fel de mare ca el.

Și textul acela pe care i l-a dat să-l citească… Ce? Au crezut că el e prost? Că nu-și dă seama? Dar chiorul acela, adevăratul chior… pe ăla de unde l-au mai descoperit să i-l aducă aici? Pentru că ăla venea acum spre el cu mâinile în față nu pentru a nu se lovi, ci pentru a-l prinde pe el, pe Alexandrescu, pentru a-l prinde de gât, pentru a-l… Alexandrescu strigă, arătarea dispăru, dar el nu se putu liniști nicicum…

Și dacă a scris medicul pe fișă că numitul Alexandrescu ar fi suspect de o boală care se numește așa și pe dincolo? Suspect de o boală, ca să nu fi scris suspect de altceva… Dar măcar atât, că are niște dureri sau niște tulburări sau cum le-or fi zicând ăștia aici, tot trebuia să fi scris ceva doctorul P. pe hârtie, că altfel n-ar fi avut nici el o bază legală pentru a-l interna. Sigur, mai exista și posibilitatea ca el să fie în consens deplin cu autoritățile și în cazul acela nu mai era nimic de sperat, cu toate că atunci ar fi de luat în considerare faptul că el, Alexandrescu, a venit singur și de bunăvoie aici, în spital, iar acest lucru îl putea declara oriunde și oricând, că doar n-o să spună nimeni că au venit ăia cu ambulanța și l-au băgat în cămașă de forță. În fond, de ce să poată numai alții pescui avantaje din situații tâmpite? Ce? El e mai prost ca alții? Păi, că el s-a descurcat în cazuri în care mulți ar fi făcut de sute de ori pe ei de frică. Și încă în ce cazuri! Dacă ar fi avut și el condiții sa facă o școală mai înaltă, i-ar fi băgat pe mulți în buzunar.

Deci, un avantaj tot exista. Acum ar mai rămâne să-l găsească pe doctorul P., să-l ginească, să vadă în ce ape se scaldă și să știe la ce se poate aștepta din partea lui. (Și să afle dacă porcul ăla de Lazăr s-a încurcat cumva și cu Sofica. Că dacă află ceva…)

Doi: de ce i l-a vârât doctorul P. pe avocatul ăla pe gât? Până la urmă și de aici s-ar putea trage o concluzie. Și l-a luat avocat pe Pietraru, fratele celui omorât. Păi, ce om normal își angajează un avocat într-o pricină atât de vitală, atunci când se știe cu musca pe căciulă că l-ar fi omorât pe fratele celui de la care așteaptă izbăvirea? Or fi Lazăr și Rotofeiul și doctorul P. deștepți, dar nici el, Alexandrescu, nu-i născut de ieri, de alaltăieri. Mai învață și el să tragă foloase din situațiile cele mai potrivnice. Deci că el l-a luat de apărător pe Pietraru și că… ăăă… oboseala și nervii îi joacă renghiuri! Aăă…a, da! și faptul că a fost bolnav și a venit din proprie inițiativă la spital să se trateze. Că poate că nici nu e responsabil… Că… Dar, o clipă! Pietraru n-a vrut să primească nimic de la el! Și procura a spus că o s-o facă abia atunci când el, Alexandrescu va fi acuzat oficial. Adică atunci când va fi arestat. Pietraru putea pur și simplu să spună că nici n-a fost solicitat să-l apere! Sau că au vorbit într-adevăr… dar că el a vrut doar să-l tragă de limbă, să afle… Păi, dacă nu l-a solicitat să-l apere nu era niciun necaz: asta înseamnă că Alexandrescu nu se simte vinovat. Cine nu se simte vinovat nu merge la avocat. Până la urmă, dacă ar putea dormi puțin și ar avea capul mai limpede, oricum ar suci-o ăia, la sfârșit tot se va alege și ceva din toate manevrele lor.

Deși… Deși nici nu e sigur că ăia toți îi sunt dușmani. Nu e sigur, dar lucrurile s-au înlănțuit prea suspect. Prea multe coincidențe! Dar una sigur nu: Strâmbă-Lemne nu-i va trage clopotele Soficăi! He, he!

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.