Paleologu: Excluderea lui Florin Popescu din PDL, încă o prostie a actualei conduceri

Deputatul PDL Theodor Paleologu cataloghează decizia BPN de excludere din partid a fostului lider al organizaţiei Dâmboviţa Florin Popescu drept „încă o prostie a actualei conduceri”, transmite MEDIAFAX.

„Excluderea lui Florin Popescu din partid, confirmată între timp, este încă o prostie a actualei conduceri”, scrie Paleologu pe contul său de Facebook.

Paleologu a scris anterior că face un „autodenunţ”: „În contextul în care BPN al PDL discută excluderea lui Florin Popescu pentru că a participat la inaugurarea unui sediu PMP, ţin să aduc aminte că am participat la congresul PNŢCD şi, în calitate de invitat, la o şedinţă a conducerii PMP”.

Conducerea PDL a aprobat, luni, excluderea din partid a deputatului Florin Popescu, fost lider al organizaţiei Dâmboviţa, decizia finală urmând să fie luată de Consiliul Naţional de Coordonare.

Conducerea PDL Dâmboviţa a propus, în 25 noiembrie, Biroului Permanent Naţional excluderea din partid a fostului preşedinte al organizaţiei, deputatul Florin Popescu, după ce acesta a cerut demiterea conducerii interimare a filialei, pe care o acuză că „îşi bate joc de membrii oneşti ai formaţiunii”.

Conducerea PDL Dâmboviţa a luat această decizie într-o şedinţă extraordinară a Biroului Permanent Judeţean, după ce Florin Popescu a cerut schimbarea conducerii interimare a organizaţiei judeţene şi invalidarea alegerilor pentru şefia PDL Târgovişte, ca urmare a unui scandalul la care a fost nevoie de intervenţia Poliţiei.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.