Pensie mai mare, doar cu adeverință

Fostul ministru al Muncii, Marius Budăi, a spus cine sunt pensionarii care trebuie să prezinte adeverințele la Casele Teritoriale de Pensii, prin care să dovedească valoarea sporurilor și veniturilor nepermanente, dacă își doresc o pensie mai mare.

Budăi a precizat că nu toți pensionarii trebuie să facă acest lucru, ci doar cei care au avut perioade lucrate înainte de 1 aprilie 2001.

”Doar pensionari care au avut venituri nepermanente trebuie să prezinte adeverințe, ceilalți pensionari care nu au avut nu trebuie să facă acest lucru. Iar pentru perioadele lucrate după 1 aprilie 2001 nu sunt necesare aceste documente de justificare a veniturilor nepermanente, pentru că aceste venituri există deja în bazele de date electronice”, a transmis Marius Budăi la Antena 3 CNN.

Mulți pensionari au ajung să plătească mii de lei pentru a le fi eliberate adeverințele care dovedesc că au avut venituri suplimentare în timpul muncii.

Firmele de arhivare care se ocupă cu eliberarea acestor au fixat costuri mari. De exemplu, doar pentru înregistrarea unei cereri, un pensionar trebuia să dea aproximativ 120 de lei.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

13 Comentarii

  1. Deci…, pana la urma tot ne pun pe drumuri asa bolnavi cum suntem majoritatea.
    Niste CRIMINALI.

  2. Oameni buni, din câte știu, absolut toate veniturile incasate de angajat, au fost adunate, impozitate, plătit contribuția la pensie și înscrise în cartea de munca! De ce se cere acte daca totul e descărcat in cartea de munca a angajatului? Ce nu a fost trecut în cartea de munca sub nicio forma, a fost programul prelungit peste programul de 8 ore și schimbul doi sau și trei în prelungire după schimbul normal de lucru.

  3. Mda , dai 120 de lei pentru inregistrarea cererii . Progresiv pentru tot ce ai abtinut legal mai dai 11-12.000 de lei. Cine-s ” stapinii inelelor”? Banuiesc ca o gashca de parlamentari, sau judecatori si porcorori. Traiasca prostimea , sa o mulgem de bani !

  4. Cică s-a răsturnat camionul cu banii pentru pensii, s-au dus la ucraineni in patrioate! Adio pensii majorate!

  5. O teapa misto!!! Dai pe adeverinte sute de lei si iei la pensie 20 de lei. Iar in cartea de munca nu apare ca ai avut un al doilea loc de munca, de 2- 4 -6 ore, cu plata darilor cerute, iar multe arhive nici numai exista. Numai zic de cei cu plata la ora, din invatamant. Pensia este doar pe norma avuta in contract si cartea de munca. Ce ai muncit in plus a luat statul si ti a dat canci la pensie!!!!

  6. ABUZ IBN SRVICIU, FALS SI UZ DE FALS, etc??O LUĂM IAR DE LA CAPĂT CU BIROCRATIA, ALRGATURA, TIMP PIERDUT, STRESS,CHELTUIELI, IMPOSIBILITATEA DE A OBȚINE NOI ADEVERINTE, FIRME SI COCIETATI DISPĂRUTE, INERTII, INEPTII, FUNCTIONARI REFRACTARI LA SOLICITARI, ARHIVE DISPĂRUTE???????????????????ESTE ILEGAL SI NECONSTITUTIONAL SĂ CERI RETROACTIV ACTE, INSCRISURI, DOVEZI, DOCUMETE PT.CĂ IMENUI NU ȘI-A FĂCUT SINGUR PENSIA S-O IA DE LA INCEPUT???, BOLNAVI, MAI BĂTRINI CU 5-10-20 DE ANI???VETI AVEA + 2 MILIOANE DE PÂNGERI PENALE.LAPENSIILE SPECIALE CU PENSIONARI LA 40-45-50 DE ANI MAI CERETI NOI ADEVEINTE??CURTEA CONSTITUTINALĂ VA TRIMITE LEGEAINPOI LAPARLAMENT, VOI VAFACETI CĂMĂRITI ȘI TRECALEGERILE???

  7. De ce exista firme private de arhivare care se ocupa de arhivele de care trebuia sa aiba grija statul? Statul trebuia sa se ocupe gratuit de rezolvarea tuturor acelor hartii.

  8. Statutul nu are acum nicio responsabilitate decat sa se ingrase cu noi angajati si salarii marite. Arhivarea a dat- o dracului demult ca si toate fabricile pe care le a demolat ca sa speculeze terenurile pt mafia imobiliara. Iar joaca cu recalcularea pensiilor o cacealma care sa prosteascs electoratul. De 10 ani tot recalculeaza si nimic….

  9. pt ca pensionarii carora li s-a calculat pensia raportata la o vechime de 35 de ani vor castiga pt ca se va raporta la 25 de ani. apoi unii cu vechime peste 25 de ani si cam sunt vor mai avea o crestere…deci sunt multi care vor avea crestere dintr-un anumit unghi sau prin toate.

  10. Crimă.
    Ne omorâți cu zile.
    Pentru ce sunteți că muștele peste tot, salarii, privilegii, pensii speciale etc, dar în rest nimic.
    Crime împotriva umanității, a pensionarilor, copiilor, salariaților,etc, oameni ai nimănui.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.