Plângere penală pe numele judecătorului Bogdan Mateescu

Deputatul USR Stelian Ion a anunţat, vineri, că a depus o plângere penală şi o sesizare disciplinară la Inspecţia Judiciară în legătură cu conduita judecătorului Bogdan Mateescu, „în contextul în care instituţiile abilitate nu au avut nicio reacţie cu privire la posibila săvârşire de către acesta a infracţiunii de dare de mită”.

„A trecut mai bine de o săptămână de când mass-media a prezentat convorbirea în care judecătorul Bogdan Mateescu, preşedinte al Tribunalului Vâlcea şi fost preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii, îi face o propunere financiară – un post bine remunerat chiar în instituţia pe care el o conduce – unei funcţionare care este denunţătoare în dosarul penal al tatălui său, primar al oraşului Băile Govora”, a afirmat Stelian Ion, într-un comunicat de presă.

Potrivit acestuia, „deşi este evidentă încercarea de influenţare a conduitei funcţionarei venită chiar din partea preşedintelui Tribunalului Vâlcea, niciuna din instituţiile abilitate nu a avut vreo reacţie”.

„Am decis să depun plângere penală şi să sesizez Inspecţia Judiciară pentru că este inadmisibil ca un fost preşedinte CSM, în prezent şef al Tribunalului Vâlcea, să fie implicat într-o asemenea afacere dubioasă, iar autorităţile statului să nu procedeze la anchetarea serioasă a cazului. Lipsa de reacţie a instituţiilor abilitate nu poate decât să afecteze şi mai mult încrederea oamenilor în sistemul judiciar. Cred cu tărie că un magistrat trebuie să fie mai presus de jocuri politice, de putere, ar trebui să se abţină a-şi folosi funcţia pentru rezolvarea unor situaţii personale şi ar trebui să respecte cu scrupulozitate legea. Sper ca organele judiciare, Inspecţia Judiciară şi CSM să elucideze acest caz cu imparţialitate, cu acelaşi aplomb cu care au abordat alte speţe infinit mai puţin grave”, a transmis deputatul.

În opinia fostului ministru al Justiţiei, „ceea ce a făcut judecătorul Bogdan Mateescu reprezintă abatere disciplinară (potrivit Legii 303/2022, art. 271 lit. a şi m şi art. 227) şi poate fi încadrat la săvârşirea infracţiunii de dare de mită, prevăzută de art. 290 din Codul penal”.

Stelian Ion a amintit, totodată, că Bogdan Mateescu a fost, în luna iunie, la rotaţia guvernamentală, propunerea iniţială a PNL pentru postul de ministru al Justiţiei.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 4
Author

6 Comentarii

  1. asa, si ..? traiesti cu impresia ca cineva o sa-i faca ceva..? vezi…” portocala si colegul sau ,vezi ” caratistul ” de la cluj …cin’ sa-l judece.., banditi de-ai lui..?? justitia, o muritu’….

  2. justitia(j) romana e un JEG, de la instantele de jos pana la instantele superioare.
    De la aceasta justitie(j) JEGOASA pleaca toate relele din ultimii 33 de ani……[Rumburak]

  3. Haha, asta-i tare! Milogul de Ion Stelian, avocat fara scoala si cariera loveste-n colegul userist Mateescu, judecator de divorturi rurale, dar cocotat de sistem tocmai sef la CSM. Cine sa-i mai inteleaga pe securistii astia… Ca idee, de dragul rigorii, sesizarea introdusa de boul de Ion se cheama denunt. Dar asta presupune sa stii carte, ceea ce pt trogloditii astia e alta poveste.

  4. Domnule USR Ion Stelian, atunci când în urma unei hotărâri judecătorești definitive de incompatibilitate prefectul de Sibiu a demis-o pe doamna primar Astrit Cora Fodor, altfel un primar bun pentru Sibiu prezent și trecutul și viitorul lui săsesc, și aceasta a anunțat că la sunat nici mai mult nici mai puțin la Bruxelles pe Președintele României și s-a plâns despre demitere, și președintele i-a răspuns că să nu se agite că “la Sibiu sunt judecători cu experiență” nu ați decis să reacționați și să îndemnați pe cei în drept Salvații România?

  5. Nu crede nimeni ca un procuror este vreun sfant dar este posibil ca un smecher sa-i fi vandut niste informatii acestui userist care a pus imediat botul. N-ar fi prima data cand Stelica face fasaieli. Probabil asa spera ca va fi in atentia electoratului.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.