
Un poliţist în vârstă de 28 de ani, aflat în timpul liber, a fost depistat, luni seară, în avansată stare de ebrietate la volan, în staţiunea Saturn, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa.
Conform sursei citate, în jurul orei 19,00, lucrătorii Poliţiei Municipiului Mangalia – Biroul de Siguranţă Rutieră au efectuat semnal regulamentar de oprire şoferului unui autoturism care se deplasa pe o stradă din staţiunea Saturn.
„La volanul autoturismului a fost identificat un bărbat, de 28 de ani. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 1,29 mg/litru alcool pur în aerul expirat. Ulterior, şoferul a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. În urma verificărilor efectuate s-a constatat că persoana în cauză este poliţist, care se afla în timpul liber”, se arată într-un comunicat de presă transmis de IPJ.
Cercetările în acest caz sunt în derulare.
Fii primul care comentează
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.