Promisiunile noului premier pentru britanici

Liderul laburist britanic, Keir Starmer, a primit în mod oficial vineri de la regele Charles al III-lea misiunea de a forma noul guvern, în urma victoriei zdrobitoare a partidului său în alegerile parlamentare de joi, transmite AFP.

Starmer a fost primit la miezul zilei timp de o jumătate de oră la palatul Buckingham.

Fost avocat specializat în drepturile omului, Keir Starmer, în vârstă de 61 de ani, a intrat în politică abia în urmă cu nouă ani.

El va fi al treilea prim-ministru din cei mai puţin de doi ani de domnie ai lui Charles, după conservatorii Liz Truss şi Rishi Sunak.

Starmer va conduce ţara după 14 ani de guvernări conservatoare şi o succesiune de crize: austeritate, Brexit, creşterea puternică a preţurilor sau schimbări multiple de prim-miniştri.

Conform cutumei, palatul Buckingham a publicat o fotografie de la primirea viitorului premier de către suveran.

Ajuns ulterior la reşedinţa din Downing Street 10, Starmer a promis că executivul său ‘va începe imediat munca de schimbare’ şi de ‘reconstrucţie a Regatului Unit’.

Potrivit rezultatelor aproape complete, Partidul Laburist a obţinut 412 mandate, mult peste pragul de 326 care îi asigură majoritatea absolută necesară pentru a guverna singur.

În schimb, cu doar 121 de mandate faţă de 365 acum cinci ani, conservatorii au înregistrat cel mai slab rezultat de la începutul secolului al XX-lea. Mai multe nume grele nu au prins locuri în viitorul parlament: Liz Truss, ministrul apărării Grant Shapps, ministrul pentru relaţiile cu parlamentul, Penny Mordant, care era văzută ca o posibilă viitoare şefă a partidului.

Pe tot parcursul campaniei, Keir Starmer a promis revenirea la ‘stabilitate’ şi ‘seriozitate’, şi o gestionare foarte riguroasă a cheltuielilor publice.

El a dat asigurări că vrea să relanseze creşterea economică, să redreseze serviciile publice, să întărească drepturile angajaţilor, să reducă imigraţia şi să apropie Marea Britanie de Uniunea Europeană, fără a reveni însă asupra Brexitului, un subiect tabu în campanie.

În viitorul parlament total reconfigurat, liberal-democraţii redevin a treia forţă, cu 71 de deputaţi, în timp ce partidul Reform UK (anti-imigraţie şi anti-sistem) îşi face intrarea cu patru deputaţi, printre care şi liderul său Nigel Farage.

În Scoţia, Partidul Naţional Scoţian, pro-independenţă, a înregistrat mari pierderi, câştigând doar în nouă din cele 59 de circumscripţii.

Verzii vor avea patru locuri, faţă de unul anterior, într-o Cameră a Comunelor din care vor face parte un număr record de femei, cel puţin 266, faţă de 220 în 2019

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

5 Comentarii

  1. Al cincilea premier în patru ani..
    La o conferință de presă era mereu întrebat ce va face. N-a răspuns nimic concret.. Conservatorii au pus Albionul pe butuci și l-au dat laburistilor care se bucurau ca copii la joacă..
    Starmer a promis că toți cei care nu stimează Anglia vor plăti..

  2. Sa te tii de acum Sorisism, neomarxism, marxism cultural la greu, feminism, pro-cultura LGBTQ, si tot felul de discriminari si umilinte pentru toti cei care nu sunt cu toate astea in UK, …. si de fapt nici nu sint toate.

  3. daca nu a promis apartamente cu 35000 lire si taierea dobanzilor la credite bancare,chiar e neserios
    ‘New Deal’ scrie pe el

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.