Putin își oferă sprijinul împotriva „inamicului” american

Preşedintele rus Vladimir Putin a promis marţi să aprofundeze legăturile comerciale şi de securitate cu Coreea de Nord şi să o susţină împotriva SUA, în timp ce se îndrepta spre această ţară izolată, dotată cu arme nucleare, în prima sa vizită la Phenian în 24 de ani.

SUA şi aliaţii lor din Asia încearcă să vadă cât de departe va merge Rusia în sprijinul său pentru Kim Jong-Un, a cărui ţară este singura care a efectuat teste cu arme nucleare în secolul al XXI-lea.

Într-un semnal că Rusia, ţară membră cu drept de veto în Consiliul de Securitate al ONU, îşi reevaluează întreaga abordare faţă de Coreea de Nord, Putin a lăudat Phenianul pentru că a rezistat la ceea ce el a numit a fi presiunea economică, şantajul şi ameninţările SUA.

Într-un articol publicat de presa de stat nord-coreeană, Putin l-a lăudat pe „tovarăşul” Kim şi a promis să „reziste împreună restricţiilor unilaterale nelegitime”, să dezvolte comerţul şi să consolideze securitatea în întreaga Eurasie.

„Washingtonul, care refuză să pună în aplicare acordurile încheiate anterior, înaintează în mod continuu noi cerinţe, din ce în ce mai stricte şi evident inacceptabile”, a afirmat Putin în articolul tipărit pe prima pagină a ziarului nord-coreean Rodong Sinmun, organul de presă al Partidului Muncitorilor, aflat la putere.

„Rusia a sprijinit întotdeauna şi va continua să sprijine RPDC (Republica Populară Democrată Coreeană) şi eroicul popor coreean împotriva unui inamic insidios, periculos şi agresiv”, declară Putin în articolul său.

Presa de stat nord-coreeană a publicat, de asemenea, articole în care laudă Rusia şi sprijină operaţiunile militare ale acesteia în Ucraina, calificându-le drept un „război sacru al tuturor cetăţenilor ruşi”.

Vizita lui Putin în Coreea de Nord intervine în contextul în care SUA acuză Phenianul că a furnizat Rusiei „zeci de rachete balistice şi peste 11.000 de containere cu muniţii” pentru a fi utilizate de Moscova în Ucraina. Coreea de Sud, aliat fidel al SUA, a exprimat îngrijorări similare.

Casa Albă a declarat luni că este îngrijorată de aprofundarea relaţiilor între Rusia şi Coreea de Nord. Departamentul de Stat al SUA a declarat că este „destul de sigur” că Putin va căuta arme pentru a-şi susţine războiul în Ucraina.

Moscova şi Phenianul au negat livrările de arme, dar au declarat că îşi vor intensifica legăturile militare, între care efectuarea, eventual, a unor exerciţii comune.

Se aşteaptă ca Rusia să depăşească în acest an întreagă alianţă a NATO în ceea ce priveşte producţia de muniţie, astfel încât vizita lui Putin este probabil menită să arate Washingtonului cât de perturbatoare poate fi Moscova într-o serie de crize globale, mai scrie Reuters.

În martie, Rusia s-a opus prin veto reînnoirii anuale a unui grup de experţi care monitorizează aplicarea sancţiunilor de lungă durată impuse de ONU împotriva Coreei de Nord din cauza programelor sale de arme nucleare şi de rachete balistice.

Consilierul pe probleme de politică externă al lui Putin, Iuri Uşakov, a declarat că Rusia şi Coreea de Nord ar putea semna un acord de parteneriat în timpul vizitei, care să includă probleme de securitate. El a spus că acordul nu va fi îndreptat împotriva niciunei alte ţări, ci va „contura perspectivele unei cooperări viitoare”.

Vizita va include discuţii tete-a-tete între cei doi lideri, precum şi un concert de gală, o recepţie oficială, gărzi de onoare, semnarea de documente şi o declaraţie în faţa presei, a precizat agenţia rusă de presă Interfax, citându-l Uşakov.

Din delegaţia rusă fac parte ministrul apărării Andrei Belousov, ministrul de externe Serghei Lavrov, miniştrii pentru resurse naturale, sănătate şi transporturi, şefii agenţiei spaţiale ruse şi căilor ferate, precum şi principalul responsabil pe probleme de energie, vicepremierul Aleksandr Novak.

Înaintea vizitei, Coreea de Nord pare să fi făcut pregătiri pentru o posibilă paradă militară în centrul capitalei Phenian, după cum au arătat imaginile realizate de un satelit comercial.

Summitul reprezintă cea mai mare ameninţare la adresa securităţii naţionale a SUA de la Războiul Coreei încoace, a declarat Victor Cha, un fost oficial american în domeniul securităţii naţionale, care lucrează în prezent la Centrul pentru Studii Strategice şi Internaţionale (Center for Strategic and International Studies).

„Această relaţie, cu o istorie lungă, şi revigorată de războiul din Ucraina, subminează securitatea Europei, a Asiei şi a SUA”, susţine expertul citat într-un raport publicat luni, îndemnând Washingtonul să colaboreze cu Europa şi cu alţi parteneri pentru a spori presiunea economică şi diplomatică asupra Phenianului, să interacţioneze cu China, să lanseze o campanie majoră de apărare a drepturilor omului şi o campanie de informare pentru „a inunda” Coreea de Nord cu media străine.

Coreea de Nord se află din 2006 sub sancţiunile ONU pentru programele sale balistic şi nuclear, iar aceste măsuri au fost înăsprite de-a lungul timpului.

Consiliul de Securitate al ONU este divizat în privinţa modului în care trebuie tratat cu Phenianul. Rusia şi China susţin că mai multe sancţiuni nu vor ajuta şi că exerciţiile militare comune ale SUA şi Coreei de Sud nu fac decât să provoace Phenianul. În urmă cu doi ani, Rusia şi China s-au opus prin veto unei iniţiative a SUA de a impune mai multe sancţiuni ONU asupra Coreei de Nord din cauza lansărilor repetate de rachete balistice. Washingtonul şi aliaţii săi din Asia acuză Beijingul şi Moscova că încurajează Coreea de Nord, protejând-o de mai multe sancţiuni.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 3

16 Comentarii

  1. Rămân ei rusii fără câini și căței de companie! Putinake, ai grija! Ai grija Putinake că ăștia halesc tot! Inclusiv javre și tu ești javră.

  2. Coreea de Nord, ultima speranță de parteneriat (ceva mai) sincer pentru Putin. A vrut la masa celor mari și acum se mulțumește să se revadă cu ”băiatul cu rachete”.Se anunta de pe acum a fi o vizita isterica.Nu istorica.

  3. Asta demonstrează că SUA trebuie sa lase jumătățile de măsură și lalaielile, nu sunt justificate, Rusia nu va escalada dincolo de Ucraina, nici cu nucleare, adică sa urgenteze trimiterea de echipamente, nu aiurea, ci fix ce are nevoie Ucraina, cei mai șmecheri la artilerie se milogesc la nord coreeni pentru proiectile, sa le dea anul asta ATACMS, nu peste un an, sa lea mai dea HIMARS, tunuri, tancuri nu 31, God dam it, ci mult mai multe, drone kamikaze, industria rusească de armament nu face față, orice spune propaganda, altfel n-ar cere de la infometatii ăștia nimic .

  4. piticii atomici; nu-i greu de inchipuit; Putler ii da griu, petrol si ce mai are, impreuna cu tehnologii atomice si pentru vectori, iar prostul isi ia sarcia de a trimite rachetele in SUA sau unde poate; chiar daca asta inseamna distrugerea totala a Coreei de Nord.

  5. Putineu va livra scoarta de copac din Siberia, Kim va livra munitie, de prosta calitate ambele, dar ambele tari au nevoie de schimburi comerciale…si doar atata pot!

  6. „La ce ne putem aștepta de la întâlnirea dintre Kim Jong Un și Vladimir Putin care va avea loc în Korea?” … HIMARS!!!

  7. Îl miroase bine coreeanul pe criminal și, coreeanul inca mai dictează conștient. Vom auzi peste câteva luni despre manevră coreeanului. Cât despre puțin, cred că ar fi mult mai avantajos pentru puțin să retragă hoarda rămasă în ukraina și să trăiască în liniște și pace cât mai are zile pe lumea asta. P.s. întreb:
    – Iranul nu mai furnizează necesarul pentru întreținut războiul rusnacilor?

  8. Acest singur Sait liber din Romania care este Cotidianul e invadat de securici de la HN care fura si numele unor comentatori consacrati si inteligenti ai forumului…Sunt si ticalosi si prosti, Ileana Rolason sau S nu ar scrie niciodata ineptiile pe care le vad mai sus… Chiar si HN s – a decis de cateva zile sa scape de securicii care scriu doar minciuni inepte.

  9. @axon-si pe mine mă nedumirește șpagatul unor postaci consacrați pe forum.Nu mi-aș fi închipuit la IR se pretează la așa ceva.Apreciez scrierile semidocte ale dânsei,însă să sari în barca lui Putin ,mi se pare prea de tot.Nu mai vorbesc de ceilalți șpagati care altoiesc bine sorosismul progresiilor globalisti.Slava Ucraina.

  10. Dupa ce i-a facut cadou o masina AURUS-cu perdelute la luneta si la geamurile din spate -model rusesc,dar cu motor Porsche -ce s-a gandit Belicosul, ‘..— iezuit, aminteri nu-i prost! — când a văzut că n-o scoate la căpătâi cu el?… „Mă nene, ăsta nu-i glumă; cu ăsta, cum văz eu, nu merge ca de, cu fitecine; ia mai bine să mă iau eu cu politică pe lângă el, să mi-l fac cumătru.” Și de colea până colea, tura vura, c-o fi tunsă, c-o fi rasă, l-a pus pe Kim Jong-Un de i-a botezat un copil.’

  11. moare si da din picioare… hai ca se curata si asta in curind… la dracu, si-a trimis sosia in korea

    ha ha ha

  12. Cel mai mare pericol pentru omenire este ca micutul dement Kim are sau este foarte aproape de a avea o arma nucleara.
    Dintre toti dictatorii dementi ai planetei, pe el il vad cel mai aproape in a o folosi.
    Iar Putin poate sa-l manipuleze foarte usor pe micul dement care se crede o zeitate de neatins in a deschide un alt front in peninsula odata cu atacarea Taiwanului de catre China. Si cum o poate face in stil mare? Detonand o atomica la fratii din sud.
    Lumea se imparte deja intre popoare conduse de dictatori dementi si oameni liberi care doresc doar sa traiasca in pace cu ceilalti. Din pacate, nu se mai poate si o confruntare mondiala e iminenta.

  13. @aelia si celorlalti hoti de nick-uri
    ,,Lumea se imparte deja intre popoare conduse de dictatori dementi si oameni liberi care doresc doar sa traiasca in pace cu ceilalti.,,
    Nu mai spune !!! Cine a aruncat focul atomic asupra unor orase civile ?
    CE Stat in 220 ani de existenta a provocat peste 200 de razboaie si are peste 800 baze militare in toata lumea ?
    Cine se amesteca in treburile tuturor popoarelor si le dau sanctiuni daca nu se subordoneaza lor ?
    STII ???
    SUNT CRIMINALII LUMII !!! SUA !!!

    dictatorii ,doar isi apara ,,saracia si nevoile si neamul ,,

  14. @ gelu. 19.40…Esti o clona a lui gelu, te scremi degeaba, prostule!. Postacii la care m – am referit nu s – au schimbat cu nimic, sunt si ei clonati de securei.

  15. Ce a ajuns Putin ha ha ha ha ha ha ha. De la masa bogatilor economic si cultural,un lache in mana Coreeei de Nord.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.