Patriot către Ucraina. Unde e raportul negativ?

Informațiile furnizate în spațiul public vorbeau  miercuri despre o opoziție a  Armatei  la cedarea Patriot, care a fost întocmită și înaintată, oficial, în scris, către președintele Iohannis, sub forma unui raport.

„Raportul nu a existat joi pe masa CSAT. Și nici argumente «contra» verbale nu au existat. Discuția a durat cam 50 de minute și decizia a fost luată fără opoziție”, a explicat o sursă politică pentru  hotnews.ro.

”A dat publicității Administrația Prezidențială un comunicat, aveți toate detaliile în comunicat”, a spus generalul de brigadă, Constantin Spînu, purtătorul de cuvânt al MAPN, pentru sursa citată.

Nici în comunicatul oficial al Palatului Cotroceni și nici din relatările obținute de HotNews.ro din interior nu s-a confirmat existența niciunui „raport negativ” al Armatei pentru cedarea sistemului Patriot.

 „Dimpotrivă, MApN a spus astăzi, la CSAT, că e de acord”, a relatat o sursă politică pentru redacție.

Membrii Consiliului Suprem de Apărare al României, invocând „deteriorarea semnificativă a situaţiei de saparareecuritate în Ucraina, ca urmare a atacurilor constante şi masive ale Rusiei asupra civililor şi a infrastructurii civile, mai ales asupra celei energetice, precum şi consecinţele regionale ale acestei situaţii, inclusiv asupra securităţii României, în strânsă coordonare cu Aliaţii (..) au decis donarea către Ucraina a unui sistem PATRIOT”, se arată într-un comunicat transmis de Administraţia Prezidenţială după şedinţa CSAT.

Oferirea acestui sistem de apărare aeriană de către România „se face cu condiţia continuării negocierilor ţării noastre cu Aliaţii, în special cu partenerul strategic american, în vederea obţinerii unui sistem similar sau echivalent, care să răspundă nevoii de asigurare a protecţiei spaţiului aerian naţional, de modernizare a Armatei României şi de asigurare a interoperabilităţii cu sistemul NATO, fiind, totodată, necesară identificarea unei soluţii temporare de acoperire a vulnerabilităţii operaţionale astfel create”, precizează comunicatul.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1

26 de Comentarii

  1. O să vină ziua când o să fiți judecați trădătorilor, ani grei de pușcărie vă așteaptă pe tot CSAT

  2. Decizia luata astazi in CSAT de cei prezenti se poate interpreta foarte usor ca tradare de tara si fapta se pedepseste .Eu sint mirat de calmul si nepasarea romanilor la aflarea acestei vesti .Cind romanii vor fi trimisi in Ukraina sa lupte ,va fi prea tirziu ca poporul sa mai faca ceva .Spun asta pt. ca si acest subiect a fost votat de gasca de tradatori ca soldatii romani sa poata lupta si in alte tari.

  3. Ce nerusinare !! Adica sa denumeasaca „Patriot” o unealta globalista. Trebuia sa ii zica sistem „Global”. Vrem patriotul inapoi !

  4. E bine că toată lumea a luat ceva. Americanii au luat banii, Ucraina ia bateria si noi luăm plăcuța suedeză, sau cum i se mai spune, opinia politică. Era și păcat ca banii să ajungă la pensionari sau doamne-ferește, la bebeluși.

  5. Se nasc câteva întrebări, întrebări fără răspuns, deoarece democrația noastră originală așa funcționează. Nu răspunde pentru faptele sale, oricât de distrugătoare și trădătoare ar fi ele. 1. Achiziția sistemelor Patriot, în număr total de 7 a fost necesară pentru apărarea antiaeriană a României sau această achiziție s-a făcut în contul parandărătului politicienilor români pentru instalarea lor în funcție, mai ales Iohannis și Ciucă?: 2. Dacă a fost strict necesară de ce renunță la 50% din capacitatea operațională a sistemului ?. 3. Renunțându-se la un sistem din două, nu este un semnal că acestea nu erau necesare României ?. 4. Nu știm foarte exact, este donație fără a plăti cineva, din afara României, ceva, cândva câtva pentru sistem ?. Suntem oare așa de bogați să ne permitem să le dăm gratis, când spitalele, școlile, infrastructura, pensionarii suferă din greu lipsa banilor. Dacă totuși vom primi ceva în schimb, ce, când, de la cine și mai ales cine va plătii noua „achiziție”, care musai va fi mult mai scumpă. Iar dacă aceasta va fi prin anii 30-4a ai secolului nostru, le ce mai folosește, actualii beligeranți vor fi oale și ulcele, iar România s-ar putea să aibă un vecin pe care tocmai îl amenințăm vârtos cu niște săgețele. Ar mai fi de întrebat, mă opresc acilea.

  6. intreg CSAT in frunte cu presedintele k.w.iohannis
    este pasibil de INALTA TRADARE@!Constituția și Codul penal sunt explicite în aceasta privinta@@
    Hai Aur, Usr, Reper? UDMR LA APLICATEA LEGII!!împotriva acestor tradatori de tara @@
    ASTEPTAM REACTIA PARTIDELOR POLITICE AUR, UST, REPER și UDMR @@ I-au făcut ” pohta ca a pohtit ” iohannis ,Csat a fost doar ” degetul ” după care s-a ascuns iohannis @@RUSINE CSAT RUSINE iohannis @

  7. Au (Iohannis și adunătură CSAT) DONAT sistemul Patriot in valoare de peste 1,1 miliarde de dolari !.
    O sumă URIASE de dolari necesari societății civile romane.
    Cu banii ăștia și făceau autostrăzi în toată România.

  8. Nu va mai agitati atata, ca pe canicula asta s-ar putea sa capatati un nixis. Ce Patriot, ce tradare, cum sa iasa lumea in strada? Vreti sa se incalzeasca berea si sa piarda meciurile de la CE? Ce conteaza ca vor muri intr-un razboi pentru straini, dar vor fi la zi cu situatia de la campionatul european. Credeti ca, daca conducatorii sunt slugi, poporul este altfel?

  9. EFERENDUM
    convocarea parlamentului , sesiune de urgență.
    NOI VREM PACE, NU RAZBOI.
    Dacă ministrul apărarii a DAT UN raport negativ că nu e de acord, IOHANNIS face donatii când datoria României este 51, 9% din PIB.?????
    SUSENDAREA PRESEDINTELUI SI REFERENDUM CU 2 INTREBARI!!

  10. „-Dupa alegeri o donam!”
    „-Am vrut sa mai spun ceva despre colonia voastra din Africa (psst – Europa de est) , dar am uitat…
    In fine, sa nu uiti, esti destul de tanar si zdravan Mister, (Cum il cheama? …psst -Excursionistul Klaus!) … Sterge-mi un pic pantofii ! Nu pupa acolo, ca pun pe altcineva sef la NATO!”

  11. Descreierați trădători, întâi obții de la USA, dar nu pocești cu negocieri, ci sitem Patriot intrat în România și dovedit funcțional și după aceea îl vinzi pe al tău la preț incluzând și dobânzile strașnice ce le vom plăti pentru Sistemul Patriot care-l avem. Chia a
    ajuns România în NATO proștii satului!!! Adică USA ne pune să cumpărăm de la ei un sistem Patriot pe bani grei după care ordonă: -Îl donați Ucrainei. De ce nu l-a donat USA? Iar iresponsabilii din CSAȚ iau hotărâri care-i implică financiar și pe nepoții noștri? Și mai vor cu asemenea ticăloșii domnii Ciolacu și Ciucă la președinția României

  12. Nu credeam că avem atât de multe slugi !
    Credeam că CSAT va refuza propunerea trădătorului național din Deal și nu va permite un asemenea gest, în primul rând de risipire a banului public și apoi de-a dreptul sinucigaș pentru Țară !
    Dar ți-ai găsit…
    P.S. Poate că suntem singurul stat care avem obligația ca în CSAT, cea mai reprezentativă instanță națională să avem un reprezentant al comunității evreiești !
    Ceea ce doar în colonii se mai întâmplă ! 😎
    P.S.
    Dacă MApN chiar a fost împotriva acestui act criminal de trădare națională cineva trebuie să aducă dovada și apoi nu cred că slugoii mai au vreo șansă de scăpare !

  13. Ha, ha! Căpeteniile armiei române o răușât să goliască di contânut noțiuni precum “onoare” “patriotism” “dragoste de Țară” ș.a. Îs curiuasă, purtătorii di iepoleț’ cum mai dau ochi cu familiile luor…

  14. Raportul l-au bagat sub pres, sau l-au facut bucatele si l-au inghitit la comanda stapanului, pardon, partenerului strategic.

    @Scott – decat patriotul inapoi, nu mai bine ne dadeau ukranii banii pe el? Ca aveau de unde, ca au primit 60 de miliarde de la tatucul lor. Iar cu banii primiti puteam sa tratam cu rusii sa cumparam S-400, mai ieftin si mai eficient de at Patriot.

  15. @Humor
    Aberati ca de obicei. Din CSAT fac parte pe langa presedintele ales cu drag de doua ori de romani o buna parte din ministri din guvern seful statului major, seful SIE si seful SRI. Nici vorba de vreun reprezentant al comunitatii evreiesti, armenesti sau patagoneze.

  16. CSAT au tradat țară iar cetățenii românii prin lipsa lor de reacție proprii copii.Este mai ușor să bei bere și să urli pe stadioane

  17. In baza carei legi a hotarat un organism neconstitutional sa faca donatii? Adica dai din averea României pe baza careuli legi? Temeiul legal?

  18. Suntem datori Ukrainei pe veci
    1 miliard e koko
    prefer sa imi platesc taxele dar sa le fie dat ukrainielilor jumate din ce avem in domeniu militar
    ———-
    ukrainienii merita din partea Romaniei 100 de miliarde
    cine nu este de acord nu are decat sa se duca in Ukraina sa vada cum este sa fi atacat de muskovitii imperialisti ca sa vada cum este
    ——-
    Slava Ukraina
    Romania va fi pe veci datoare Ukrainei

  19. Romania nu v ar fii dat nimic daca nu am fii avut o calasa politica corupata,vanduata Rusiei! Rusine clasei politice romane, Rusia nu ne ar fii dat un capat de ata in nici o conditie iar dovezi avem destule,nu e necesar sa le insirui…

  20. GHIA ce bei? Ce fumezi? Ce mănânci? Du-te pe front în Ucraina. Iar casa, masă și tot ce ai donează lui Jelinski.

  21. Ce raport negativ putea sa existe din partea unor jalnice slugi pupinc.curiste din man, care au bătut din călcâie, au pupat mana stăpânului și au zis, într-un cor, „AM ÎNȚELES STĂPÂNE!”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.