Rayo Vallecano vrea să scoată pârleala cu Andrei Rațiu

 

Andrei Rațiu, fundașul dreapta al tricolorilor la EURO 2024, a ieșit în evidență prin două aspecte. Primul, fotbalistic, a constatat în evoluțiile solide din partidele cu Ucraina, Belgia și Slovacia și mai puțin consistentă din optimea cu Olanda. Al doilea ține de părul  albastru care i-a atras imediat porecla Sonic, după numele unui personaj de benzi animate.

 

La clubul unde este legitimat, Rayo Vallecano, Rațiu a primit foarte puține șanse, deși într-un joc deosebit de greu cu Real Madrid s-a remarcat prin faptul că a reușit să îl anihileze pe principalul candidat la Balonul de Aur din acest an, brazilianul Vinicius. Cu toate acestea, a rămas fie rezervă, fie a fost trimis în tribune.

Edi Iordănescu a continuat să îi acorde credit, deși nu juca la club, Rațiu la națională fiind descoperirea lui Mirel Rădoi, în 2020, la echipa națională. La EURO, calitatea jocului fundașului român s-a potrivit de minunea cu lookul excentric, devenind astfel un personaj care a suscitat multă atenție inclusiv din partea unor importante cluburi de pe continent

Astfel, s-a scris că două cluburi din Premier League, Brighton și Brentford, ar fi la concurență cu italienii de la Atalanta, câștigătoarea Europa League, și Genoa. Publicația UnionRayo scrie miercuri despre faptul că s-a decis vânzarea românului, profitându-se de imaginea bună lăsată.

Însă conducerea clubului spaniol a stabilit un preț astronomic pentru o rezervă care nu era băgată în seamă. Ibericii vor acum nu mai puțin de 10 milioane euro, dorind să scoată un imens profit pe un jucător care nu numai că nu a fost băgat în seamă, ci valora și foarte puțin, cel mult un milion de euro. EURO 2024 a schimbat însă complet situația.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1

1 Comentariu

  1. Andrei Rațiu nu a dovedit mare lucru in meciurile acestui campionat,mai ales inmeciul cuOlanda unde de fiecare data a fost depasit datorita faptului ca nu are suficienta viteza si sprint.La golurie marcate de Olanda are si el o contributie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.