Rusia și SUA, divizate de jihadiști

Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe rus, Aleksandr Lukașevici, a declarat joi că loviturile aeriene americane contra grupării Statul Islamic, decise fără mandatul Consiliului de Securitate al ONU, constituie un act de agresiune și o ”încălcare grosolană” a dreptului internațional.

”Președintele SUA a vorbit deschis despre posibilitatea unor lovituri ale forțelor armate americane contra pozițiilor din Siria ale organizației Statul Islamic, fără consimțământul guvernului legitim (regimul Bashar al-Assad). Acest pas, în absența undei decizii a Consiliului de Securitate al ONU, ar fi un act de agresiune, o încălcare grosolană a dreptului internațional”, a spus oficialul citat de agențiile de presă internaționale.

El a adăugat că în Siria și Irak lupta contra militanților Statului Islamic trebuie dusă numai cu respectarea integrității teritoriale ale celor două state menționate.

”Este esențial ca lupta contra acestui rău (gruparea Statul Islamic, n.r.) să aibă loc în conformitate cu practicile dreptului internațional, cu rezoluțiile Consiliului de Securitate al ONU și cu respectarea strictă a integrității teritoriale a Siriei și a celei a Irakului”, a afirmat Lukașevici, într-o conferință de presă.

Președintele SUA, Barack Obama, a anunțat miercuri că a autorizat acțiuni ale aviației militare americane în Siria și mai multe atacuri în Irak contra pozițiilor grupării jihadiste Statul Islamic.

Pe de altă parte, joi, la Jeddah, Arabia Saudită, este prevăzută o reuniune arabo-americană cu privire la lupta împotriva „terorismului”, într-un moment în care Washingtonul încearcă să-și mobilizeze aliații împotriva Statului Islamic. La această reuniune participă cele șase monarhii din Golf (Arabia Saudită, Bahrein, Emiratele Arabe Unite, Kuweit, Oman, Qatar), alături de Egipt, Iordania, Turcia și SUA.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.