Schimbări la trenurile către litoral

Conducerea CFR Călători a decis ca începând de astăzi, 5 iulie 2024, să suplimenteze capacitatea de transport cu încă 3000 locuri pe zi, anunță compania printr-un comunicat. În aceste condiții, vor fi puse la dispoziţia pasagerilor aproximativ 21.000 de locuri zilnic dinspre toate regiunile ţării către litoralul Mării Negre.

Dacă la începutul sezonului estival – 14/15 iunie 2024, la trenurile cu regim de rezervare ce asigură legătura dinspre principalele oraşe cu litoralul românesc, erau puse la vânzare aproximativ 14.000 locuri zilnic, ulterior acestei date, capacitatea de transport a crescut la peste 18.000 de locuri zilnic.

De asemenea, pentru a răspunde cerinţelor de transport ale publicului călător, pe ruta Constanţa – Mangalia şi retur, în perioada 10 – 16 iulie a.c. va circula suplimentar o pereche de trenuri Regio, astfel:
– R 13881 cu plecare din Constanţa la ora 21.58 şi sosire în Mangalia la ora 23.28, cu opriri în toate staţiile de pe această rută.
– R 13882 cu plecare din Mangalia la ora 03.20 şi sosire în Constanţa la ora 04.41, cu opriri în toate staţiile de pe această rută.

CFR Călători pune nevoile de călătorie ale pasagerilor pe primul plan şi ia măsuri operative pentru creşterea capacităţii de transport feroviar de călători.

Pentru a avea o predictibilitate a cererii de transport şi pentru a putea adapta cât mai bine capacitatea de transport la numărul de locuri solicitat, CFR Călători recomandă planificarea din timp a călătoriei, inclusiv cumpărarea legitimaţiilor de călătorie.

Biletele pot fi achiziţionate cu anticipaţie de 30 zile, utilizând următoarele canale de vânzare:
– online de pe cfrcalatori.ro;
– din aplicaţia mobilă „CFR Călători mersul trenurilor şi bilete online” (disponibilă în Google Play, App Store şi Huawei AppGallery);
– de la automatele de vânzare bilete din gări;
– de la casele de bilete din gări, agenţii de voiaj CFR Călători şi distribuitori autorizaţi (agenţii de turism).

 

Veste pentru cei care merg cu trenul

Informaţii despre circulaţia trenurilor:
– 0219521 – INFO CFR (trafic intern).
– numerele de telefon de la gările CFR sunt publicate pe www.cfrcalatori.ro la secţiunea INFORMAŢII TELEFONICE – https://www.cfrcalatori.ro/informatii-telefonice/
– în aplicaţia TRENUL MEU (https://bilete.cfrcalatori.ro/ro-RO/Itineraries), introduceţi numărul exact al trenului în căsuţa indicată şi click pe Informaţii tren. Obtineţi informaţii în timp real despre opriri, întârzieri, minutele de staţionare în următoarea gară şi timpul estimat de sosire.
– pe site-ul companiei www.cfr.ro sunt funcţionale şi actualizate permanent camerele web http://cfr.ro/index.php/component/content/article/2-uncategorised/4023-camere-web-2 din gările Bucureşti Nord, Aeroport Henri Coandă, Timişoara, Craiova, Braşov, Iaşi, Cluj Napoca şi Constanţa care indică ora de sosire/de plecare a trenurilor.
– pe site-ul pe www.cfrcalatori.ro, la Mers tren trafic intern.
– la personalul nostru din staţii.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

2 Comentarii

  1. Pădurene, i-au murit lăudătorii lui Grindeanu? Sau hop și tu, să mai faci puțină “mișcare”?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.