Slovacia nu va primi decât imigranți creștini: ”Nu avem moschei în țară”

Guvernul de la Bratislava a anunțat că Slovacia nu va accepta decât găzduirea unor imigranți creștini în cadrul schemei europene de relocare a imigranților, din care face parte și România. Slovacia ar urma să primească 200 de imigranți dintr-un total de 40.000 care vor fi relocați în cadrul UE.

Guvernul slovac va accepta imigranți care vor veni din Turcia, Italia si Grecia, dar a refuzat să primească imigranți de altă religie în afară de cea creștină, argumentând că musulmanii nu s-ar simți bine veniți și că ar avea de suferit și coeziunea comunităților locale.

”Am putea lua 800 de musulmani, însă în Slovacia nu avem moschei și acum oare s-ar putea integra musulmanii dacă nu le va plăcea aici?”, a spus pentru BBC purtătorul de cuvânt al Ministerului slovac de Interne. ”Vrem să ajutăm Europa cu acest val de imigranți dar nu suntem decât o țară de tranzit și oamenii nu doresc să rămână în Slovacia”.

Președintele comisiei de politica Externă din Bundestagul german a reacționat imediat la anunțul făcut de Bratislava, spunând că Slovacia subminează capacitatea UE de a actiona in față valului de imigranți și poate determina eșecul politicilor europene.

O purtătoare de cuvânt a Comisiei Europene a declarat că nu poate comenta pe marginea deciziei Slovaciei, însă a subliniat că țările UE nu au dreptul de a discrimina.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.