Slovacii și-au făcut temele pentru meciul cu România

FRANKFURT AM MAIN, GERMANY - JUNE 17: Players of Slovakia celebrate after defeating Belgium during the UEFA EURO 2024 group stage match between Belgium and Slovakia at Frankfurt Arena on June 17, 2024 in Frankfurt am Main, Germany. (Photo by Alex Grimm/Getty Images)

„Nimeni nu face speculaţii despre un egal” în meciul cu România, a declarat marţi Juraj Kucka, fotbalist al naţionalei Slovaciei, cu o zi înaintea partidei din Grupa E de la Campionatul European de fotbal – EURO 2024, decisivă pentru calificarea în optimi de finală, relatează site-ul UEFA.

„Starea de spirit este în continuare excelentă. Nimeni nu face speculaţii despre un egal. Suntem pregătiţi să câştigăm meciul. Va fi un meci mai greu decât împotriva ucrainenilor? E greu de spus. Sunt sigur că România se va pregăti bine pentru partida cu noi. Vom vedea ce se va întâmpla. Sunt în continuare optimist. Totul este în continuare extraordinar”, a spus mijlocaşul echipei Slovaciei.

Presa internaţională a speculat că jucătorii români şi slovaci s-ar putea înţelege pentru ca meciul de miercuri să se încheie cu un rezultat de egalitate care ar duce ambele echipe în optimi de finală, indiferent de deznodământul întâlnirii Belgia – Ucraina.

„Forţa noastră este că jucăm ca o echipă. Ştim că avem un grup foarte bun de jucători şi cu această unitate suntem mai puternici”, a mai afirmat Kucka.

„Selecţionerul ne-a oferit toate informaţiile de care avem nevoie despre ceea ce ne putem aştepta de la România. Îmi imaginez că va fi un meci greu şi sper să fim fericiţi după fluierul final”, a adăugat fotbalistul.

La rândul său, Francesco Calzona, selecţionerul Slovaciei, a spus: „Ştim că întâlnim o echipă foarte puternică şi vom face tot posibilul să ducem treaba la bun sfârşit. Există mai multă presiune decât de obicei, dar suntem la EURO. Toată lumea ştie că acest joc ne poate face să trecem de grupă. Din punct de vedere mental, va fi o mare provocare. Vrem să luptăm pentru calificare. Am încredere în echipa mea şi în jucătorii mei, vor face un meci mare.”

„Unii dintre jucători au probleme fizice şi uneori se antrenează separat, dar sper să îi am pe toţi disponibili pentru meci. Calificarea în optimi de finală ar fi un rezultat mare şi l-am merita. Am jucat un fotbal bun şi am avut o campanie de calificare extraordinară”, a spus Calzona.

„România este o echipă fizică şi are calitate. Este un meci dificil pentru noi, dar avem propriul stil de joc şi nu-mi place să ne schimbăm stilul”, a adăugat selecţionerul italian al Slovaciei.

Slovacia şi România se vor întâlni miercuri la Frankfurt, de la ora 19:00, în Grupa E.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.