Șoferii agresivi, pedepsiți mai ușor

Șoferii agresivi vor putea primi amendă și în baza imaginilor filmate de amator, captate cu telefonul mobil sau cu o cameră de bord. Guvernul a adoptat o modificare importantă a legii rutiere care va permite acest lucru de aici înainte, scriu jurnaliștii de la Știri pe surse.

„Art. 109 indice 3. — (1) Prin excepție de la prevederile art. 109 alin. (1), polițistul rutier poate constata contravenția de adoptare a unui comportament agresiv în conducerea vehiculelor pe drumurile publice, astfel cum este prevăzută la art. 100 alin. (3) lit. i), și cu ocazia verificării sesizării formulate de un participant la trafic ce a perceput în mod nemijlocit și întâmplător efectuarea, pe drumul public, de către conducătorul unui vehicul, a oricăreia dintre manevrele prevăzute la art. 54 indice 1 alin. (2) și a surprins aceste manevre agresive într-o înregistrare audio-video sau video, după caz”, se arată în proiectul adoptat în ședința din 28 iunie 2024.

„(2) Sesizarea participantului la trafic trebuie să conțină în mod obligatoriu datele acestuia de identificare — nume, prenume și cod numeric personal ori, după caz, codul unic de identificare, datele de contact — număr de telefon și adresa de corespondență, declarația pe propria răspundere cu privire la veridicitatea aspectelor percepute și a înregistrării audio-video sau video, data, ora, locul sau orice elemente de natură să conducă la identificarea locului unde a fost percepută și surprinsă posibila faptă contravențională, precum și semnătura și să fie însoțită de înregistrarea audio-video”, potrivit sursei citate.

 

Citeste restul articolului pe Știri pe surse

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1

2 Comentarii

  1. vor fi ,,întelegeri amiabile….pe bani,,între cel care a filmat si ala agresiv…..santajuri mai bine spus….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.