Sondaje după dezbatere. Dezastru ”complet și total” pentru Biden

Sursa foto: nbcnews.com

Un sondaj-fulger pe care l-a  realizat  CNN după dezbaterea prezidențială de vineri dimineață arată că Donald Trump l-a învins categoric pe Joe Biden.

Astfel,  67% dintre telespectatorii care au urmărit confruntarea consideră că aceasta a fost câștigată de fostul președinte, în timp ce doar 33% au fost de părere că balanța s-a înclinat în favoarea președintelui în exercițiu, transmite Fox News.

Spre comparație, sondajul CNN de la dezbaterea finală din 2020 îl dădea câștigător pe Joe Biden, cu un scor de 53%, față de cei doar 39% care optau pentru Donald Trump.

„Această dezbatere a fost un dezastru complet și total pentru Biden”, a declarat Chris Cilizza, fost comentator CNN.

„A părut bătrân. Răspunsurile sale s-au poticnit în mod repetat. Era greu de înțeles. Se oprea în mijlocul propoziției și trecerea la altceva. Nu am crezut niciodată că va fi atât de rău”, a adăugat Cilizza.

Unii lideri democrați ar lua în calcul să ceară retragerea lui Joe Biden din cursa prezidențială.

Un apel similar a transmis și Nicholas Kristof, editorialist al The New York Times.

„Domnule președinte Biden, un mod în care vă puteți servi țara în 2024 este să vă anunțați retragerea și să invitați delegații democrați să vă înlocuiască, pentru că aceasta este cea mai sigură cale pentru națiunea noastră”, a declarat Kristof, citat de HotNews.ro.

Câtă încredere au americanii  

Sondajele CNN arată că o pondere de 57% dintre americani nu au încredere deloc în Joe Biden, în timp 44% nu au încredere deloc în Trump.

Biden stă mai rău decât rivalul său și în ceea ce privește gradul cumulat de încredere („multă” + „ceva încredere”), acolo unde a obținut un scor de 43%. În schimb, candidatul republicanilor a adunat 56%.

Doar 14% dintre americani au „multă încredere” că Joe Biden poate conduce SUA în mandatul 2024-2029.

Pe de altă parte, 81% dintre respondenți spun că dezbaterea nu le-a schimbat intenția de vot. Doar 5% afirmă că le-a schimbat-o, iar 14% susțin că se vor gândi.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 8

24 de Comentarii

  1. Esența strategiei masonilor tikiați dimukrați din spatele marionetei Bideu:
    „Nu am crezut niciodată că va fi atât de rău”…
    HAHAHAHAHAHAHAHAHAHA!
    Vor încerca să-l schimbe pe zombie-Joe cu un papagal oarecare scos din turbinkă, și să-l aresteze pe Trump pînă la data alegerilor!
    Mîrșăvie maksimă la dimukraci! Piesa de teatru cu „Democrația” trebuie să meargă-‘nainte……[Rumburak]

  2. Titlul corect este dezbatere premeditat nereusita pentru Biden .Acum candidatul Trump nu mai are obiectul muncii .„Batrinii” trebuie sa iasa din joc .Condamnarea lui Trump va avea acelasi efect ca si renuntarea premedidata a lui J.R.Biden .O noua generatie de politicini se naste .Doar nu crede cineva ca J.R.Biden a venit cu alt scop la dezbatere mai ales cind motivatia de a nu participa ii era indemina. Vor renunta amindoi asa cum v-am tot zis de mult de tot .

  3. Oare chiar mai existau și persoane care nu erau deplin lămurite despre (im)posibilitățile lui tataie Joe?
    Cand faci treaba mare (caca sau pupu) în direct la tribună și uiți mereu pe care parte e dreapta, oare mai este ceva de „dezbătut”???

  4. Inadmisibil! Propun să se rejoace dezbaterea până câștigă dl biden.
    Și să se rejoace tot ieri, ca să fie victorie clară!

  5. Varza arata azi marile democratii ale lumii: cu politicieni senili sau populisti sau escroci de-a binele!
    Vai de lumea asta!

  6. Lui Radu Tudor i s-au înroșit epoleții de jenă! Dac-o posedă, că ăștia când se gradează la locul muncii își fac amputare de organ al bunului șimț. Biden a fost ca un Priam deznădăjduit în fața lui Trump, un Agamemnon victorios și crud.

  7. Din toată dezbaterea electorală americană, AM REȚINUT, CU SPAIMĂ, DOAR AFIRMATIA LUI TRUMP :

    BIDEN „WILL DRIVE US INTO WORLD WAR III”
    BIDEN „NE CONDUCE / NE DUCE LA AL TREILEA RĂZBOI MONDIAL”

    Mă înspăimântă pentru că am văzut ce l-a dus, până azi, căpățâna pe Biden și clica lui militaristă …. în Ucraina / în Orientul Mijlociu / în relația cu China !

  8. BĂăă ESOP, Tizul TĂU, ESOP Filozoful GREC Vechi, Antic Și de DeMult ȘI acceptat …
    Dar Dăștept – NU ca Tălică – a cărat Sacul cu PÂÂÂÂÂINEEEE, Greu la Început, dar UȘOR pe Măsură CE mâncau TOȚI Drumeții din Dânsul, Sacul.
    TU ai luat Amfora cu Păăăălincăăăăă. Dar Nu ai apucat să te bucuri, că ai cazut LAT în Propria MIZERIE, de TOATE Soiurile …
    După PRIMA Gură de Pălincă.
    Când îți reVii îm Mințile-ți oriCUM debilitate din ADN, âncepi de scrii NărozNess pe Forum …

  9. Baiden , acest maimuțoi senil , refuză la îndemnul ocultei mondiale să se retragă în munți . Finanțiștii disperați de perspectiva , puțin probabilă , de a rămîne fără un executant care se încalță cu doi pantofi de un fel , generează panică în rîndul grupării formată de către … , Rothschild, Rockefeller … etc , apelează la cele mai diabolice metode de a menține controlul asupra omenirii

  10. Biden o sa dea un part, ( si nu va fi impozitat) si va deveni presedinte!
    ptr nea actoru’ din „Home Alone II” e pregatita celula de sefii piramidelor ..pe asta il asteapta fetitele 😀 😀 😀

  11. Acum 4 ani politrucii exultau la citirea sondajelor trucate…La fel exulta astazi cand sunt din nou trucate…Doi ILEGALI necesari fiecare la vremea lui, in 2020 Bideu pentru a se putea derula MACELUL BOLSEVIC al URSS-Rasputin din STATUL SUVERAN Ucraina, in 2024
    pentru ca Rasputin vrea o pauza si pastrarea RAPTURILOR TERITORIALE!!!

  12. Democratii si oculta l-au instalat pe Biden in cea mai inalta pozitie in statul american, desi stiau bine cit il duce bibilica si cam ce hram pooarta. Pentru ca pe el il puteau manipuila cel mai usor si fara probleme.Cica dezbaterea cu Trump a fost un dezastru pentru Biden. Da, a fost un dezastru, pentru Biden, iar Biden la rindul sau este un dezastru, o uriasa catastrofa pentru America.

  13. Lasati filmele cu America anilor imediat postbelici. Azi nimeni nu mai poate opri caderea imperiului roman 2.0. Indiferent cine vine la Casa Alba. Ultima faza a fost mereu circul. Este exact ce vedem azi in SUA.

  14. Cand am scapat in 2020 de Trump m-am bucurat.Halal sa imi fie, din rau in mai rau. Ideea ca unul din astia va fi presedintele SUA si practic existenta mea va depinde de unul din ei imi da fiori de groaza. Daca numai soarta SUA ar depinde de unul din ei mi-ar fi tot una, dar cand ma gandesc ca astia ne pot baga intr-un razboi care nu e al nostru ma face sa ii urasc din tot ssufletul si pe ei, dar si pe imbecilii nostri politicieni.

  15. Sustinatorii lu Bideu de acum 4 ani il iubesc azi pe Trump declarat dusmanul public numarul unu de catre rasputinisti!?

  16. @ esop – mai tu ala cuBastroe , cu ” avengura galactica” a JohAnnuSSului si cu multe alte elucubratii pe aici pe forum , ai iesit din nou de la naftalina ?Nu ar fi bine sa intri in formaldehida si sa ne lasi ? Te vom vizita la muzeul m-mei Tousaud si ne vom aminti ce ” vivace ” ai fost.Candela ai aprins-o , iti aprindem si noi luminari.Ectenii iti spune ” preafericitul” si raspunsurile le da Theodosie Spagoveanul .

  17. Asta e adevărata democrație: pune unul mâna pe ciolan și nu-l mai lasă nici mort! D-aia ne trezim cu pensionari muribunzi la conducere de numai Dumnezeu ne scapă de ei!

  18. Exact cum v-am zis .Biden a premeditat tot spectacolul spre a putea pune in scena viitoarele miscari .Mitingul de dupa este edificator .La urmatoarea i9nfruntare il face praf pe Trump .Urma scapa turma .

  19. „A părut bătrân”, desi, e mai curand infantil. Charlica fara frica de pisica, asisti la prabusirea unui imperiu al decoratului Nobel pentru cel mai mare utilizator de dinamita asupra umanitatii (Obama). Bolsevismul lui Gyuri este aruncat la groapa de gunoi la care Simion vrea sa planteze cartiere de case din containere metalice (inauntru e mai rau ca afara). Si legionarii tai, pe care-i plangi de 80 de ani, se duc tot acolo, la Glina, in frunte cu Capitanu’ lor exagerat de brunet !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.