Spartă de hackeri. Pagina de FB a Mănăstirii Dragomirna, pagină pentru adulți

Pagina de Facebook a Mănăstirii Dragomirna a fost spartă de hackeri și transformată în una cu conținut pentru adulți. După atacul cibernetic, locașul de cult a creat o altă pagină de Faceebok și a făcut apel la persoanele care au conturi pe această rețea de socializare să raporteze pagina preluată de hackeri.

„Întrucât pagina inițială de Facebook a Mănăstirea Dragomirna a fost preluată de o persoană necunoscută, vom posta aici informații despre evenimentele desfășurate în cadrul mănăstirii noastre. Vă rugăm să ne sprijiniți în raportarea paginii inițiale pentru a reuși să o închidem. Vă mulțumim! Maica Domnului să vă ocrotească, iar Sfântul Duh să-și reverse darurile sale asupra întregii lumi!”, au transmis reprezentanții Mănăstirii Dragomirna.

Capodoperă de piatră

Mănăstirea Dragomirna este unul dintre cele mai frumoase monumente de artă religioasă ale României, o bijuterie a arhitecturii şi picturii moldoveneşti.

Poţi să fii un bun cunoscător al istoriei eclesiale şi artistice, să ştii că biserica Dragomirnei are o arhitectură specială, lăudată pentru „proporţiile de aur” şi pentru integrarea unor elemente de gotic în arcele bolţii şi prezenţa influenţelor baroce în dantelăria pietrei sau în torsadele de la interior; se poate să fi citit studii despre vechea şcoală de caligrafie care a fiinţat aici şi care a lăsat lumii ortodoxe inestimabile manuscrise bisericeşti, dar adevăratul duh al Dragomirnei nu-l poţi cunoaşte decât din experienţa la faţa locului.

(…)În momentul în care intri în ­curtea mănăstirii-cetate eşti uimit de eleganţa bisericii, sentiment pe care nu-l mai poţi avea nicăieri. Atât de înaltă şi subţire, pare o lebădă ce-şi întinde gâtul spre cer, sau poate o navă care spintecă valurile fără a se clătina…  Îţi taie răsuflarea dantelăria în piatră a turlei, cu motive geometrice. Cu toate că biserica este atât de îngustă, spaţiul interior a fost rezolvat arhitectural ingenios, prin absidele laterale, semicirculare, ascunse în grosimea zidului. Este frumoasă şi pictura bisericii, numele zugravilor fiind încrustate în peretele altarului…

Muzeul Mănăstirii Dragomirna este şi el o probă a darurilor artistice 

„În nici un loc de pe pământul ţării noastre nu s-au copiat şi împodobit atâtea manuscrise ca la Dragomirna. Nicăieri nu s-a dat o mai mare atenţie acestei creaţii artistice, concentrând în acest scop totul: mână de lucru, mijloace materiale şi tot felul de bogăţii. Nicăieri nu s-au consumat mai multe culori, mai mult argint şi mai mult aur ca la Dragomirna”.

Rolul şcolii de la Dragomirna a căpătat după Crimca* o şi mai mare importanţă în tradiţia şi cultura noastră, întrucât Sfântul Paisie de la Neamţ a poposit cu obştea o vreme la Dragomirna, înflorind şi mai mult arta copierii manuscriselor bisericeşti.

În 1769, acolo avea să fie tradusă şi transcrisă de Rafail Monahul ceea ce azi numim Filocalia de la Dragomirna, manuscris de mare preţ care se păstrează în zilele noastre la Biblioteca Academiei Române.

 

Sursa:  ziarullumina.ro/ doxologia.ro 

*Ilie Crimca, preot de mir în Suceava, a fost călugărit la bisericuţa de lemn de la Dragomirna, ridicat în rangul de Episcop de Rădăuţi la 1600 şi face jurământ de credinţă faţă de Mihai Viteazul. Dar, pentru că unirea a fost efemeră, Crimca a trebuit să se retragă din scaunul episcopal. S-a retras la Dragomirna.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

6 Comentarii

  1. La Dragomirna se obișnuiește ca anual, un pluton format din grupe de polițiști, pompieri,cadeți, tunari și infanteriști, bărbați sub arme, să realizeze împreună cu măicuțele o procesiune cu cadență. După algoritmul facebook, AI a intervenit automat cu un debușeu pentru aglomerarea formată, spre liniștea măicuțelor.

  2. Saitul oficial de la UE al Renatei Weber (renateweber. eu) este cu porcării. Ea zice că i-a fost hăcuit. De neînțeles de ce nu a cerut să-i fie dat înapoi ct era europarlamentară și de ce pg wiki încă îl dă oficial. Este de dinainte de covideală. N-ar fi de mirare să fie al ei din moment ce a jucat teatru, teatru de teatru nu teatru politic cum joacă zi de zi, în piesa celebră The Vagina Monologues.
    justitiarul. ro/cine-este-renate-weber-noul-avocat-al-poporului/

  3. Se stie cine sunt demolatorii credintei ortodoxe a romanilor. Si-au dovedit din nou misiunea dar si sminteala. Dar se lauda ca sunt crestini.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.