Summit NATO: arta de a face ca promisiunea veche să pară nou-nouță

Un alt an de război a trecut și un nou summit NATO urmează, între 9 si 11 iulie, la Washington, summitul care marchează 75 de ani de la crearea Alianței. Va fi, din nou, un summit la care președintele Ucrainei nu va obține aderarea țării sale la NATO. În urmă cu un an, lui Volodimir Zelenski i s-a oferit ”invitația ca Ucraina să adere la NATO, când aliații vor fi de acord că sunt îndeplinite condițiile”. Președintele SUA a declarat atunci că Ucraina nu este pregătită pentru aderare, pentru că sunt probleme legate de democratizarea țării.

Formularea din comunicatul summitului NATO l-a iritat atunci pe președintele Zelenski. ”Este ceva fără precedent și absurd să nu se stabilească orizontul de timp nici pentru invitație, nici pentru aderare. Până și condițiile pentru invitarea Ucrainei au fost formulate prin cuvinte vagi”, a spus atunci Zelenski.

Potrivit The Telegraph, Ucraina nu va primi nici acum, la Washington, un calendar pentru aderare. În plus, la criteriile reformei democratice va fi adăugată lupta anticorupție, poate o modalitate de a transmite oficialilor de la Kiev că regimul lor este prea corupt pentru a putea fi invitat să adere a NATO.

Potrivit unui oficial din Departamentul de Stat, ”deși SUA salută tot ceea ce Ucraina a făcut în termeni de reforme în ultimii doi ani, vrem să vorbim despre pașii suplimentari care trebuie făcuți, în special în ce privește anticorupția”. Într-un interviu pentru Time, președintele Biden a indicat ”corupția semnificativă” ca motiv pentru care SUA nu sunt pregătite să susțină aderarea Ucrainei la NATO. În locul invitației, Kievul va primi o listă cu reforme ce trebuie întreprinse înainte ca țara să poată face pasul decisiv spre NATO.

Pentru a îndulci pilula, NATO va oferi Ucrainei o misiune cu comandamentul în Germania, ”ceva solid pentru Kiev la acest summit”. Misiunea se va numi ”NATO Security Assistance and Training for Ukraine” și se va ocupa cu antrenarea forțelor ucrainene și livrările de armament. NATO va mai trimite în Ucraina un înalt oficial civil care să se ocupe cu ”modernizarea pe termen lung a armatei și cu sprijinul non-militar”.

Esența mesajului transmis Ucrainei nu se va schimba, însă sintagmele folosite vor fi altele. Ucraina nu va primi statutul de membru și nici un termen pentru invitația pentru aderare, însă i se va promite ”o punte către calitatea de membru al alianței”.

În încercarea de a nu irita și mai mult regimul de la Kiev, secretarul general NATO Jens Stoltenberg a spus că drumul Ucrainei spre NATO este ”ireversibil”. Dar a continuat: ”NATO va deveni repede membru NATO la timpul potrivit”. Se pare însă că Ucraina nu va primi nici măcar cele promise de Stoltenberg, pentru că SUA si Germania vor să înlocuiască termenul ”ireversibil” cu ”o punte bine luminată”.

The Telegraph mai arată că, pentru a nu se ajunge în situația tensionata de la summitul din 2023, oficialii NATO au primit misiunea de a gestiona așteptările Kievului și de a obliga țările membre care susțin aderarea Ucrainei să vină cu cât mai puține declarații în acest sens. Pe de altă parte, oficialii NATO i-au sugerat lui Zelenski să nu ceară ”imposibilul” și să nu ceară țărilor NATO să susțină în mod public un calendar pentru aderarea Ucrainei. ”Speranța este că misiunea NATO și angajamentul pe care ea îl reprezintă îl vor satisface pe Zelenski și vor duce la un summit mai lin decât cel de anul trecut, de la Vilnius, unde nemulțumirea a fost limpede”, scrie The New Times.

Însă Zelenski a declarat deja că este nemulțumit. ”Înțelegem că administrația SUA nu este gata să ne ofere invitația”, a spus Zelenski, într-un interviu pentru Philadelphia Inquirer, criticând SUA că ”le este frică de Putin”. ”Acesta este motivul pentru care nu suntem invitați”. ”Nu cred că aceasta este politica liderilor mondiali. Aceștia sunt niște pași la fel de prudenți ca și ai militarilor ucraineni care deminează terenul”, a spus Zelenski. ”Dacă NATO nu este gata să ne apere și să ne includă în alianță, atunci cerem NATO să ne dea tot ce avem nevoie pentru a ne apăra singuri”.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 8

26 de Comentarii

  1. Sper ca plavanul dupa ce iese pe scari rulante din avionul lui multietajat cu terasa si trambulina la jacuzi, sa ceaia un sistem Patriot de ultima generatie inapoi cu care sa aparam Constanata si centrala atomica Cernavoda.

  2. Eu cred că despre NATO se va vorbi după următoarele alegeri din Ucraina deși ultimii doi președinți s-au îndreptat către acesta. Atunci se poate ști câtă influență mai au rușii în Ucraina și poate și pe cine va desemna Putin și KGB succesorul. Cu NATO sau fără NATO, Ucraina a intrat pe ușa marii istorii în timp ce Rusia iese rușinos.

  3. He he ! Asta cu acuzele de coruptie pentru o tara (hai sa-i spunem asa ! …) in care chiar acuzatorul si familia sa au fost parte la acea coruptie e tare de tot ! In rest … 75 de ani, „aniversare” NATO ? Pai pina si Ion Rîmaru isi serba aniversarile, cred ca tot vreo 75 de ani ar fi avut si el acum, daca n-ar fi fost arestat si executat.

  4. Nu e nimeni obligat sa-l invite pe Zelenski la serbarea zilei de nastere.Modul in care se exprima Zelenski e de-a dreptul obraznic dar tonul si argumentele pe care le foloseste apartin chiar membrilor NATO care dintr-un sentiment oligo au supradimensionat eroismul si importanta Ucrainei pentru a-si da importanta.Ucrainienii sunt eroi pentru ei insisi nu pentru altii.Cand si-au dat seama ca dimensiunea conflictului si riscurile sunt enorme ingerii de pace NATO au inceput sa foloseasca si creierul nu numai dintii ca pana acum.

  5. Ma cutremur de cata ………………”intelighentie ” exprima ” rumanii ” in comentarii .
    Ei nu inteleg nimic , din conflictul din Ukraina . Nato impotriva dezmembrarii Rusiei cu ” carne de tun ” ukraineana .
    Daca ar durea Prostia In Romania – strigatele s-ar auzii de pe Luna .

  6. Traiasca si infloreasca aliant NATO,pavaza Romaniei in fata imperialismului rus,lesinat dupa sfere de influenta !

  7. Ha, ha! In isență, ‘i vorba dân ci-ai putia face bici ș’ să mai ș’ pocniască…

  8. Voi nu pricepeti ca TOTUL merge spre infiintarea Statelor Unite al Europei,inlocuind UE !. (teorie doctrinala din anii 1992).
    Priviti cine sunt „stalpii doctrinei” globaliste-mondiale, numai persoane trecute de 80-90 de ani si in majoritate multimiliardari de etnie iudaica. Cine a studiat documentele Internationale Socialiste din ani 1899, va constate asemanarea ideologica cu globalismului de azi. (O singura conducere mondiala,care pretinde loialitate absoluta,cine nu vorbeste limba lor,e interzis.Asta este definitia TOTALITARISMULUI ).!!

  9. NATO = SUA = Organizatie terorista care a atacat si bombardat Iugoslavia fara a avea vreun motiv.

  10. Tot mapamondul stie ca motivul, cauza conflictului din Ucraina este expansiunea NATO la Est, culminand cu iminenta incorporare a Ucrainei si Georgiei. Asta inseamna incercuirea Rusiei…O tara veche de 1200 de ani ca Rusia nu poate admite sa fie incercuita de o Organizatie Militara care s – a creat in 1949 cu scopul de a rapune Rusia…Ca sa iasa din incercuire Rusia trebuie sa respinga NATO cat mai departe de frontierele sale…pentru asta se poate ciocni si cu tari membre NATO….daca e cazul…De Rusia se tem numai tarile europene care stiu ca sunt cu musca pe caciula…adica tarile din Europa de Est care au adus Armatele si Bazele militare Americane la portile Rusiei….Viitorul in Pace al lumii este numai FARA Blocuri militare.

  11. Voi stiati ca CARMEN DOP DE CRIMA TOVIRNAC fraierit si spalat pe creier sa fie asanata si sa ii rezulte o carne tumefiata pe corp inclusiv pe Bianca Barie Dragusanu ? Bai cat de proaste pot fi si divele cu atatia bani in traista sa nu depuna reclamatie pe curvele astea tampite? Ma scuzati de limbaj.

  12. Javrele politic din Romania, au speriat Europa plecând cu zburătorul militar până la Paris! Oare plăvanul a avut zburător de lux închiriat pentru propria familie? Apropo, e perioada de reduceri la orice in Europa și matracuca lui trebuie sa se inoiasca! P.s. macar acum se vor convinge capii europeni că în Romania e dezastru din toate punctele de vedere și că politicienii ii mint de la ochi

  13. o oferă Rușii cu Kalibre, Kinjale, Iskander-uri !
    Și nenumarate bombe FAB 500, 1500, 3000…
    In UrcRuina urmeaZă o iarnă plină de Lumină & Căldură, măR😜g …
    ■{ mElena PoMpa 1 -BoMba }■

  14. Totuși, plăvanul a plecat cu Ciuca la sumit, de ce? Cumva plăvanul nu îl agrează pe Geoană care va rămâne șocată in urmă alegerilor pe recomandare și pe Ciolacu regretă că nu a învățat nimic din lecțiile date de cetățeni dar și din colaborarea importanta cu occi pentru a fi recomandat, doar l-a protejat permanent pe vizibilul infractor principal al țării ca președinte și îl vrea pe Ciuca, acum se fac cărțile? Doar întreb pentru că, Ciuca, pute a ceva înțelegere că recomandare, în ce rol e plecat Ciuca la sumit? Nu spuneți că e expert militar, nu a fost și nu va fi decât un executant de ordin apărut la secundă, nu are nicio legătură cu cetățenii, doar cu tara ca teritoriu decât militar pentru executări militar! Observăm că se restrânge multe libertăți in fiecare zi pentru cetățeni inclusiv piedici pentru ieșire din tara pe diferite motive, sărăcia e controlată și coordonată la sânge sa nu aibă cetățenii bani pentru ce doresc, motivul că e război în zona e persistent și dăunător cetățenilor din toate punctele de vedere din cauza politicilor practicate de hoiturile de lux din politica românească și pot continua. Ce naiba pregătesc pe ascuns hoiturile din politica românească de se comporta atât de aiurea cu cetățenii din Romania?
    P.s. sa nu ne trezim cu Ciuca direct în funcție la Cotroceni peste noapte, pe motiv de recomandare, obișnuință in practica vieții lui Ciuca pentru orice studii, diplome și functii!

  15. Adică ucrainienii sunt „mardeiaşii lu’ NATO”, după cum se vede, şi îl ajută pe Zelenski să se vândă armamentul stăpânilor occidentali.
    E şi asta o soluție… contribuabilii americani şi europeni pun banii, Ucraina pune carnea de tun, acționarii complexului militaro-industrial care au lansat conflictul împotriva Rusiei câştigă mii de miliarde, bonusurile curg gârlă şi toată lumea e mulțumită. Mai puțin cei care mor şi msmele lor, evident. Dar asta nu se pune.

  16. Citez:” …transmite oficialilor de la Kiev că regimul lor este prea corupt pentru a putea fi invitat să adere a NATO.” Ce gluma buna. „Rade ciob de oala sparta” se zice parca? Citatul este copy/paste nu l-am transcris eu!

  17. Iată o dispută tipică între 2 escroci, Zelensky și Stoltenberg ! Amândoi sunt pe ultima sută de metri în posturile pe care le ocupă și oricum, cea mai arzătoare problemă a NATO este viitorul acesteia . Nu există nicio garanție că SUA nu se va retrage din comandamentul alianței, care va fi preluat – așa cum trebuia să se întâmple de mult – în proporție de sută la sută de europeni. În fine, până și Zelensky știe asta și urmărește doar să mai de-a un ultim tun înainte de a dispărea ca măgarul în ceață.

  18. Daca imi permiteti.Din minciuna in minciuna,din bazaconie in bazaconie am ajuns de platim cu virf si indesat tot ce se intimpla in Ucraina:razboi,trafic de arme si droguri,hotie si terorism international.Suntem obligati,am vrut sa zic.

  19. Una din multiplele erori ale NATO din ultimii 20 de ani a fost numirea lui Stoltenberg,fost premier al unui stat,Norvegia,care are graniță cu Rusia.
    Atunci când a aderat, în 1949, ceilalți aliați au fost împotrivă, din cauza graniței cu Rusia. Norvegia,stat neutru,a fost acceptată numai după ce a dat garanții că nu va permite instalații militare NATO pe teritoriul său sau amplasarea de arme nucleare.
    Acum tot ce ar vrea să facă rușii este să privească de la distanță cum Vestul se sinucide colectiv, cu ideologiile verzilor, woke și LGBTQ,cu dictatura minorităților care a luat locul democrației reprezentative ( un articol NBC releva recent că 7 state vestice au președinți sau prim-miniștri LGBTQ)) cu valurile de emigranți ilegali și neasimilabili din Africa ,Orientul Mijlociu sau Asia, etc

  20. @axon:

    Tot mapamondul stie ca propaganda rusa este una mincinoasa. Georgia si Ucraina sint departe de a fi incorporate in NATO. Daca se face abstractie de frintura de teritoriu numita enclava Kaliningrad si Turcisa, nu exista nici o alta tara vecina cu Rusia in care sa fie baze NATO, chit ca, dupa isprava lui Putin cu Ucraina, doua tari vecine cu Rusia au aderat la NATO. Cit despre incercuire, este o mare minciuna. Fortele NATO dizlocate in Est sint simbolice. Rusia controleaza ferm Arctica iar in Sud, in Asia Centrala si Extremul Orient nu exista nici o tara membra NATO. Coreea nu are frontiera cu Rusia si nici nu prea conteaza, din moment ce i se opune Grasul atomic.

  21. Intilnirea la virf de la Washington: arta de a bate apa in piua. Ucraina trebuia ajutata, imediat si consistent, din prima zi de razboi cu Rusia, nu in 2022 ci 2014.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.