Tăriceanu propune excluderea președintelui țării…

Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a depus la Camera Deputaților un proiect de lege prin care propune excluderea din procedurile de numire a conducerii Înaltei Curți de Casație și Justiție și a procurorilor-șefi a șefului statului și a ministrului Justiției.

Tăriceanu propune modificarea Statutului judecătorilor și procurorilor, în sensul ca în funcțiile de conducere să nu mai fie implicat factorul politic — președintele țării și ministrul Justiției.

„Înalta Curte de Casație și Justiție își numește, dintre judecătorii care au funcționat la această instanță cel puțin doi ani, președintele, vicepreședintele, președinții de secții”, prevede proiectul lui Tăriceanu.

Potrivit acestuia, revocarea din funcție a președintelui, vicepreședintelui sau a președinților de secții se face de către ÎCCJ care se poate sesiza din oficiu, la cererea unei treimi din numărul membrilor sau la cererea adunării generale a instituției.

Conform propunerii, revocarea acestora se face tot de către CSM, care se poate sesiza din oficiu, la cererea adunării generale sau, după caz, a procurorului general al Parchetului de pe lângă ÎCCJ.

În expunerea de motive a proiectului se arată că „în spațiul public și nu numai în România, în toată lumea, se desfășoară o dezbatere legată de modalitățile cele mai potrivite pentru a asigura independența justiției și pentru a scoate actul de justiție de sub influența prea mare a factorului politic”.

Proiectul de lege se află în dezbatere publică la Camera Deputaților până pe 3 mai, după care intră în procedură parlamentară.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.