Terenul dat ca mită pentru Onțanu ar fi fost revândut unui coleg de partid

Terenul primit de avocata Loredana Radu ca mită pentru primarul Sectorului 2 Neculai Onțanu a fost revândut unui coleg de partid al primarului sectorului 2, susțin procurorii în referatul prin care cer joi arestarea preventivă a acestuia.

„La data de 17.12.2008, Radu Loredana Claudia a revândut terenul către (…), persoană apropiată primarului Onțanu Neculai — cei doi erau colegi în cadrul partidului (Neculai Onțanu era la acel moment membru al PSD — n.r.). (…) Relația apropiată dintre inculpatul Onțanu Neculai și beneficiarul final al terenului, care l-a obținut la un preț mult inferior valorii reale, confirmă faptul că prin transferul inițial al dreptului de proprietate s-a urmărit crearea unui beneficiu patrimonial indirect primarului sectorului 2”, se precizează în referat. Deocamdată nu se știe clar despre ce coleg de partid este vorba, însă o parte a presei a scris că ar fi vorba de Gabriel Oprea, care la rândul său a fost membru PSD.

Procurorii mai susțin că prețul la care a fost vândut terenul era de șapte ori mai mic decât prețul pieței.

„Prețul menționat în contractul dintre Radu Loredana și (…) este de 400 euro/mp, de șapte ori mai mic decât prețul plătit în aceeași perioadă pentru un teren din același lot și care avea o documentație de urbanism similară și mai puțin de jumătate față de valoarea minimă din Ghidul orientativ (care crescuse la 900 euro/mp la această dată)”, se precizează în referatul DNA.

După vânzarea terenului către colegul de partid al lui Onțanu, Loredana Radu ar fi obținut de la Primăria sectorului 2 o autorizație de construcție pentru un imobil cu 10 nivele, care ulterior a și fost ridicat.

„Din (…) rezultă că autorizația a fost emisă la solicitarea expresă a primarului Onțanu Neculai, cu încălcarea prevederilor legale, având în vedere că imobilul se află în zona verde de protecție a Lacului Tei, care este neconstruibilă conform art. 9 din Legea nr. 24/2007 privind reglementarea și administrarea spațiilor verzi din intravilanul localităților și conform Planului de Urbanism General al Municipiului București”, se mai arată în referat.

Curtea de Apel București judecă joi propunerea procurorilor DNA de arestare preventivă pentru 30 de zile a primarului sectorului 2, Neculai Onțanu, precum și a avocatei Loredana Radu și a secretarului Consiliului local al sectorului 2, Toma Șutru.

Primarul este acuzat de luare de mită într-un caz de reconstituire a dreptului de proprietate asupra mai multor terenuri ce totalizau 83.500 mp. (Detalii aici)

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.