Tricolorii, epuizați după cât au alergat până acum la CE

 Miercuri, 26 iunie, de la ora 19:00, sosește momentul adevărului pentru naționala României la EURO 2024. Tricolorii vor avea în față Slovacia și, pentru a merge în optimi, au nevoie de o victorie sau de un egal. Este o situație în premieră la un turneu final de EURO, toate echipele din grupa E având după primele două meciuri același număr de puncte: trei.

Și, totuși, paradoxal, chiar și după eșecul cu Belgia, echipa cu cele mai multe șanse de a urca în optimi este România. Echipa noastră este lider grație golaverajului superior Belgiei și este clar că egalul cu Slovacia înseamnă sută la sută calificare. Deja se vorbește tot mai intens despre o Antantă cordială între cele două echipe naționale care ar avea șanse de 99 la sută să meargă mai departe înainte, cel mai probabil în detrimentul Ucrainei.

Selecționerul Edi Iordănescu este însă primul inamic al ideii de egal consimțit. El vrea ca echipa să joace cum a făcut-o până acum, dar stafful său l-a informat asupra unui aspect care devine o problemă. Cu Belgia, nu au fost menajați titularii de teama să nu pierdem la diferență mare, ceea ce ar fi schimbat în mod dur datele problemei înaintea ultimului meci.

Cei care monitorizează moment de moment parametrii jucătorilor spun că aceștia acuză o stare de epuizare, după ce au alergat enorm în primele două jocuri. În plus, Slovacia a avut o zi în plus de refacere, pentru că a jucat vineri, iar ai noștri sâmbătă seară.

Iordănescu și stafful tehnic au analizat rapoartele după victoria cu Ucraina, 3-0. ”Sunt cele mai bune date fizice de când suntem noi la echipa națională!” a fost concluzia lor. Ei fuseseră impresionați nu atât de volum, de numărul kilometrilor parcurși.

Datele din partida cu Belgia le au fost superioare chiar și acelora din meciul cu Ucraina care deja impresionaseră. Explicația acestui efort imens: adversarii au fost foarte buni, excelenți inclusiv fizic și i-au obligat pe români să alerge mai mult decât erau obișnuiți.

Cu Belgia ne-am deschis mai mult, au apărut spații mai mari de acoperit. România și Belgia au jucat într-o mare parte din întâlnire foarte deschis, de la o poartă la alta, au atacat și și-au creat ocazii pe rând.

Ca să-și odihnească echipa, Edi nu a mai programat pentru duminică niciun antrenament pe teren. Cei care au jucat mult cu Belgia au intrat într-un program pentru refacere, restul lotului a lucrat în sala de fitness. În plus, a oferit echipei câteva ore de relaxare în compania familiilor.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

10 Comentarii

  1. Ei, hai că nu sunt domnișoare. Țin minte că am avut noi un jucător Cămătaru parcă, era ca un tanc, alerga cu încă doi care se atârnau de el încercând să-l oprească. Antrenorul să schimbe tactica. Știe el ce are de făcut că-mi pare isteț și ambițios.

  2. Ei, hai că nu sunt domnișoare. Țin minte că am avut noi un jucător Cămătaru parcă, era ca un tanc, alerga cu încă doi care se atârnau de el încercând să-l oprească. Antrenorul să schimbe tactica.E fotbal nu atletism. Știe el ce are de făcut că-mi pare isteț și ambițios.

  3. Adevarul e ca in meciul cu Belgia s-a alergat ca la hotii de cai.Dar nu trebuie uitat ca e fotbal,nu atletism.Deci,trebuie sa joci cu cap,combinativ,cat mai precis si mai ales cu viziune in joc,ca sa nu alergi degeaba.Deci,baieti,dati drumul la minge cand se impute treaba,GANDITI, demarcati-va,NU sutati in dorul lelii,construiti (crosetati) faza in loc sa aruncati mingi,etc,etc.Mai pe intelesul vostru,ceva gen Spania sau City (da,ma,Manchester,nu mall),sau Liverpool,sau…. Hai ca ajunge.Luati exemplu dupa suporteri: urla ei din toti bojocii „HAI ROMANIA!”,dar mai beau si cate o gura de bere,ma.

  4. @ Se scoală ”Prințu”’ , bese-n călimară,
    Vitejii ziariști se strâng rapid
    Să scrie pentru lupta de partid,
    Condeiu’ nu le mai este insipid,
    De ”Prinț” a fost ”vrăjit” !

  5. Echipa de fotbal a Romaniei e antrenata pentru fuga,suturi cu mingea din miinile portarului la peluza,pase imprecise,neputinta si gesturi de disperare (fitze).

  6. Echipa e probabil mai bună decât cea din 1994, care după 3-1 cu Columbia a luat de la niște elvețieni un 4-1.

  7. @ Gherțoi și ghelbani ieșiți la promenade,
    ”Prințu”’ nu i-a salutat de bonton ,
    Nu avea, pe ”șablon” !

  8. … ca nu ai de ales din 20 milioane de romani mare lucru, aleg mai bine saraciile alea de slovaci din 5,5 milioane.In plus ne bat la kur si cu statiunile de schi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.