Tunsul exagerat al oilor periclitează existența speciei!

Autor: Laurențiu Mitrache

Tunsul oilor, activitate tradițională cu rol economic și de asigurare a bunăstării ciobanilor si animalelor, este o operațiune anuală obligatorie, dificilă și riscantă, ce se efectuează între 15 mai și 15 iunie, perioadă în care temperature medie anuală depășește 10 grade Celsius. Până acum, niciunui cioban nu i-a trecut prin minte ca, oricâtă nevoie ar avea de prețioasa lână, să tundă oile și în noiembrie sau februarie… 

In primăvara acestui an, după ce inițial au negat zvonurile existenței unei “găuri de 20 de miliarde de lei în bugetul de stat” și au precizat că este vorba doar de o “încetinire a colectării veniturilor la buget”, guvernanții au trebuit să admită existența sa! Admiterea realității a fost machiată asemenea deja banalizatelor breaking-news și prezentată românilor ca o catastrofă apărută din senin, coalizarea politică de tipul “pupat toți Piața Independenței” excluzând indicarea responsabililor nu atât pentru neprevenirea dezastrului cât mai ales a celor vinovați pentru provocarea sa!

Poate că românii de rând nu au realizat imediat implicațiile catastrofale ale “fenomenalei găuri” pentru fiecare dintre ei, dar politicienii, în ceea ce-i privește – beneficiind, conform propriei evaluari, de indiscutabilă educație macroeconomică – le-au intuit imediat: periclitarea perpetuării politicii “împrumută în numele tuturor și distribuie la prieteni!

Cu părintească durere în glas, liderii politici anunță poporului măsurile pe care acesta va trebui să le suporte, practic reduse la una singură: creșterea sarcinii fiscale, echivalând unui tuns suplimentar al oilor înaintea venirii iernii!

Pentru a disimula esența măsurilor, sunt invocate în mod repetat tăierea pensiilor speciale, confiscarea averilor nejustificate (naivitate juridică constituțională, având în vedere faptul că prin Constituție orice avere se consideră licită, însemnând că nu deținătorul trebuie să dovedească sursa averii, ANAF fiind obligat la a dovedi sursa ilicită! Constituția României, art. 44.8: caracterul licit al dobândirii se prezumă.), reforma administrativă (nu vă gândiți la reducerea numărului ministerelor sau UAT-urilor!), legea pensiilor (interesantă ideea primului-ministru de a acorda valori diferențiate și discriminatorii unității de măsură a pensiilor, punctul de pensie, anulând practic principiul constituțional al contributivității), legea salarizării, etc.  Toate acestea au șanse de a fi traduse în realitate în forme benefice românilor cu o probabilitate identică celei a  finalizării dosarelor evenimentelor din 1989 sau aducerii în țară a unor mult prea celebri infractori definitiv condamnați…

Fiscul nu mai iartă pe nimeni: Încep controalele la persoanele fizice din România!”  (Național, România TV…) “Un inspector ANAF a verificat, în medie, 5 persoane fizice în trimestrul IV din 2022… Sumele stabilite suplimentar în urma inspecțiilor fiscale au insumat pe întregul an 425 963 lei…“ (HotNews). ANAF are angajati 174 de inspectori în lupta anitfraudă. Rezultă că media recuperărilor a fost în 2022 de 2 448 de lei, mai mică decât salariul minim pe economie față de care salariul mediu al inspectorilor este cel puțin dublu, dacă nu chiar… triplu?!

Rezultatul înregistrat în 2022 de ofensiva îndreptățită a ANAF  împotriva persoanelor fizice (0,42 milioane lei) prefigurează un timp record (negativ!) de compensare a sumei de 400 000 000 lei de care, prin trecere tacita a legii prin Senatul României au fost iertate BCR si Raiffeisenbank  în 2021. Concret, nouăsutetreizecișinouă de ani și restul zile!  Poate că era recomandabil ca ANAF să recupereze măcar cele 1.92 miliarde de lei pentru care, conform hotărârii din 25.01.2022 a Curții de Justiție a UE, Comisia Europeană a solicitat în mod repetat autorităților române să ia toate măsurile legale pentru recuperarea  ajutorului de stat alocat illegal  în cazul Micula! Curtea de Conturi a României a constatat la rândul său că ANAF a tergiversat demersurile de recuperare… Recent, Comisia Europeană adaugă o bonboană ambară pe gaura bugetară a României suspendând plățile pentru a doua tranșă din PNRR: un mizilic de 53.56 milioane euro.  Motivul este doar pentru necunoscători surprinzător: acordarea arbitrară a șapte contracte de finanțare (nerambursabile, ajutor de stat) de către Ministerul Energiei!

Vizita Fondului Monetar Internațional, cu intenții diferențiat interpretate și percepute, poate fi apreciată neutru ca fiind de documentare „în direct” sau, pe limba lor, “on site”. Pentru vizita, guvernantii dau senzatia a se fi pregatit temeinic, daca dam crezare spuselor primului ministru: “Nu am de gand sa dau vreun pas inapoi. Este nevoie de reforma majora.” Exprimarea datatoare de sperante ar fi fost “voi face pasi inainte” pentru ca daca nu face pasi inapoi inseamna ca ramane pe loc, convietuind cu “risipa bugetara, evaziunea fiscala si inechitatea fiscala” pe care proiectul legii asumat de Guvern se angajeaza sa le… elimine!

Cum le elimină? Chiar dacă declarativ măsurile vizează instituții financiar-bancare, corporații sau mici entități economice, taxe, impozite, etc., efectul ultim al acestor măsuri va fi resimțit de cetățeni care, de multe ori fără a realiza acest lucru, sunt cei care vor acoperi gaura, condiție necesară pentru a permite crearea uneia mai mari…

Care cetățeni? Raportul Dimensiuni ale Incluziunii Sociale în România în anul 2020 elaborat de Institutului Național de Statistică ne prezintă un tablou sintetic al mulțimii persoanelor vizate de controalele ANAF: din totalul persoanelor ocupate (realizand venituri), 14.9% erau sub pragul saraciei, comparativ cu 29.6 % în cazul persoanele fără activitate economico socială. Persoanele singure în vârstă de până la 65 de ani au o rată de sărăcie de 25.8% iar cele cu vârsta de peste 65 de ani sunt săraci în proprție de 42.1%…

Raportul se întinde pe 89 de pagini. Triste…

Nu cred că sunt singurul care l-a parcurs. În mod sigur a fost distribuit tuturor birourilor din Parlament, de la Cotroceni și din Piața Victoriei. Distribuit! Analizat?! Greu de crezut…

Cu diplomatica intelepciune, jandarmul banilor publici, Curtea de Conturi a Romaniei se abtine de la o luare publica de pozitie, risipa bugetara parand a fi o noutate de care ia cunostinta din presa.  Conform propriului raport pentru anul 2021 in urma a 1 512 misiuni de audit financiar a constatat abateri financiare de 53 miliarde lei, prejudicii de (doar) 1.7 miliarde lei si a determinat venituri suplimentare de 1.4 miliarde lei (2.6% din abaterile financiare!). Dacă datele Raportului nu au fost corect interpretate, atunci instituția ar trebui să organizeze cel puțin semestrial conferințe de presă la care să explice pe înțelesul cetățenilor!

Dar, oricât ar părea de straniu, există măsuri la îndemâna autorităților capabile de echilibrarea bugetului național a căror evidență are semnificația unui deget public arătător îndreptat către cele trei palate ale Conducerii Națiunii:

  • Reducerea numărului de parlamentari la 300 (discreția prezentării rezultatelor ultimului recensământ sugerează oricum diminuarea raportului de reprezentare a alegătorilor!);
  • Reducerea numărului ministerelor la nivelul Olandei (17), Franței (16) sau măcar al Poloniei (18);

–  Reformarea administrativă a țării prin desființarea județelor și înființarea celor deja bine-cunoscute opt regiuni istorice (Banat, Bucovina, Crișana, Dobrogea, Moldova, Muntenia, Oltenia, Transilvania);

– Renunțarea la sprijinul exagerat si nejustificat de rezultate, legislativ si financiar, acordat IMM-urilor cărora, după 30 de ani li se permite să funcționeze cu capitaluri de câteva sute sau mii de lei care, fiind evident insuficiente chiar pentru înregistrarea societăților, implică folosirea banilor publici si transferul responsabilității rambursării creditelor bugetului statului (ex. FNGCIMM);

  • Finanțarea de către băncile de stat (CEC Bank, Eximbank) exclusiv a

proiectelor de investiții productive, prin direcționarea fondurilor statului si populației in această direcție, lăsând proiectele private (ansambluri de locuințe, mall-uri, restaurante, hoteluri, etc.) în grija băncilor private

  • Încetarea subvenționării din bugetul statului a ONG-urilor, bisericii si, nu in

ultimul rând, a “casei regale a Romaniei”…

  • Devalorizarea leului, pentru descurajarea importurilor, stimularea

exporturilor si limitarea capitalurilor speculând diferențialul de dobândă leu/valute…

  • Accentuarea caracterului punitiv al justitiei (“Dacă vrei să pedepsești puțin,

 trebuie să pedepsești aspru!” – Napoleon I), eliberările din detenție să nu poată avea loc înainte de recuperarea integrală a prejudiciilor stabilite legal, sancționarea prin demitere definitivă a magistraților – judecători și procurori – ale căror hotărâri și trimiteri în judcată sunt infirmate de hotărârile definitive în procent mai mare de 10-15% (magistrații trebuie să aplice, nu să interpreteze legea!) și nu există scuză pentru necunoașterea legii de către… magistrați!

  • Recuperarea consecințelor financiare ale hotărârilor infirmate de instanțe

juridice superioare și a incetării procedurilor datorită prescrierii de la magistrații însărcinați cu gestionarea dosarelor respective;

  • Verificarea anuală a situațiilor financiare ale partidelor parlamentare de

către Curtea de Conturi și publicarea rapoartelor în presă;

  • Limitarea până la interzicere a cheltuirii bugetelor publice pe înlocuiri inutile de borduri, co-finanțarea cluburilor sportive private, a concertelor private, etc.;
  • Obligarea organelor administrației locale să închirieze imobile (construcții și

terenuri) la un preț care să permită recuperarea valorii imobilului în maxim zece ani. Este șocant prețul la care a fost evaluat metrul pătrat al Parcului Bordei și prețul cu care a fost închiriat metrul pătrat din Parcul Herăstrău pentru restaurante…

Lista ar putea continua… inutil. Dar rezultatul ignorării obligațiilor de bună gestiune a țării sunt, încurajată de lipsa răspunderii politicului, este subliniat de rezultatul ultimului recensământ: “Populația rezidentă a României, conform rezultatelor definitive ale RPL 2021 este de 19 053 815 persoane, în scădere cu 1.1 milioane locuitori față de recensământul din octombrie 2011… fenomenul de îmbătrânire a populației rezidente a României s-a adâncit în ultimii zece ani…”

In 1989 populația României era de 23,16 milioane locuitori…  In acest ritm, în circa 100-150 de ani guvernanții vor rămâne singuri iar cetățeni români de rând vor putea fi admirați doar în muzee, iar binecunoscuta baladă MIORIȚA va circula într-o nouă variantă, aceea a ciobanului rămas fără mioare…

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 11
Author

15 Comentarii

  1. Sunt măsuri simple, dar cine să le ia?! Să interzică cumulul pensiei cu salariul (la stat) pensionarii speciali de la Curtea Constituțională?! Lupul, paznic la oi! Să aprobe parlamentarii un referendum pentru modificarea „buclucașului” articol din Constituție (unic în lumea zis civilizată!), „caracterul licit al proprietății se prezumă” în „caracterul licit al proprietății se demonstrează de către proprietar”?! Notă: în toate țările de unde vedem noi filme cu Fiscul care răpune balaurul corupției, proprietatea NU este prezumată a fi licită! Ai vilă, iaht, mașini și vacanțe în Malibu dar tot neamul tău este functionar? Arată cum ți-ai permis! Până când această prevedere constituțională anormală nu va fi abrogată, clamata luptă împotriva corupției este o glumă proastă!

  2. Singura solutie este inlocuirea actualei clase politice. Din pacate pentru anul 2024 (unul de cumpana pentru Romania) vom ramane cu aceesi prostocrati politruci, cu iz de securisti. Jurnalistii (atatia cati au mai ramas) au preferat sa isi continue miuta si nu au incercat sa faca o schimbare in obiceiurile lor si sa incerce sa ne prezinte si alti oameni politici (unii pe care pana acum nu i-am vazut si inca nu stim de ei). Sunt un cetatean roman care a absolvit facultatea real , m-am saturat sa vad idioti cu diplome doctorale castigate pe la tot felul de universitati de rahat (create dupa ’89). M-am saturat sa vad intelectualitatea romaneasca neluand atitudine la acest aspect al societatii. M-am saturat sa vad tot felu de insi care ba au absolvit liceul pe la 30-40 de ani si acu sunt mari PhD-uri dar habar nu au sa graiasca in limba Romana. Poporul doarme si intre timp Romania ii este „furata” de catre acesti cretini care s-au asezat in jilturile puterii. Macar daca ar face acest lucru pentru ei , dar nu este data pe margelute de sticla altor interese (neromanesti in mare parte). Nu vreau sa revin la sloganul vechi „nu ne vindem tara” , nu acum o facem cadou , de 30 de ani se face lucrul acesta . Care este solutia , o stim dar nu vrem s-oa aplicam , in 2024 „noua clasa politica ” va fi tot aia veche (sa lasam vrajelile gen USR si AUR ) adica PSD-PNL-UDMR, iar prin 2025 o sa vina nota de plata ( a la grec), vor veni portareii si vor incepe sa ia (ce a mai ramas).

  3. Bună comparația cu tunsul oilor, pentru cine vrea să înțeleagă.Însă pentru cei ce sunt la guvernare sunt greu de mestecat cele din articol pentru că- i acuză direct de non combat.Tare aș vrea să-l văd pe gargaragiul de Ciolacu anunțînd reducerea (nu comasare)numarului de ministere ,regionalizarea,răspunderea politică pentru cheltuirea banului public,anularea subvențiilor pentru ONG uri , biserică…Și bine zice autorul, lista ar putea continua….inutil ,asta pentru că pe scena politică nu există încă cineva care să aibă curajul a pune în practică cele enumerate în articol !

  4. De acord cu Toma , și mai tăiați din „cașcaval” și inutilului plimbaret de la Cotroceni @@ trimitandu-l definitiv la Sibiu @@ cu interdicție de a mai calca pe la Cotroceni @

  5. Intra cu nemernicii si peste oi, cretinii! Ba nebunilor „prosti cu ghiotura”, oierul stie ce are de facut si NU VA MAI RAHATITI PE OI CA IN CLOSETUL DE LUX PERSONAL! Lasati oierii in pace, nu-i mai calcacati aiurea, stiu exact ce au de facut cu animalele!

  6. Daca tot ati folosit o metafora cu tunsul oilor, poate ar fi momentul sa folosesc si eu o metafora pt ca traim in lumea manipularii a stresarii populatiei, doar, doar o veti face docila si pregatita sa intre de bunavoia in mormant. Aparent avem o datorie uriasa, 50% din PIB, UE are o stacheta mai ridicata parca 60%. Avem un deficit de zeci de miliarde de lei, iar in valuta va atinge aprox. 10 miliarde de euro. Apa de ploaie pt ca rezerva valutara pe care o stiam de aprox. 34 de miliarde a fost usor, dar sigur crescuta de cel pe care unii il hulesc si din cauza caruia nu mai pot trai pt ca reuseste sa tina de zeci de ani visteria tarii in conditii de plutire. Toti se plang de cat de rau va fi. NU VA FI. Odata pt ca e an electoral si in al II lea rand pt ca si situatia a intrat intr-o monotonie. ”Obisnuinta” l-a facut e EON sa faca literatura/publicitate pt ca oricat ar tine preturile umflate nu mai are castigul de alta data, avand consumuri mici. Progresul a adus Friteuza, cuptorul/aragazul electric in case, ba prin panouri si incalzirea electrica. Deci intr-un fel unii jucatori cum ar fi bancile vor fi nevoite sa reduca dobanda daca vor dori sa mai dea credite. In aceeasi situatie se afla si comertul. Au crezut ca daca vor creste cu peste 30% vor avea castiguri, iata ca anul bun reduce preturile uleiul de la 12 lei/l scade la 8 lei chiar mai jos, iar hartia igienica incepe sa aiba pretul de alta data. Deci pare ca se vor sterge multe preturi cu hartie pt ca economiile sa nu se blocheze. Asa ca nu va inteleg de ce va jeliti in halul asta. Odata IMM-uri au avut impozit de 5% ce mare lucru daca va creste la 3% cred ca PSD-ul l-a scazut la 1%, asa cum a scazut TVA-ul de la 24% la 19% sau 9% sau 5%. Daca este atat de greu de ce turismul extern are clienti?

  7. As face o ruga sa se continue subventionarea organizatiilor non-profit, voluntare, de asistenta care prin care serviciile lor contribuie esential si non-frivol la calitatea vietii.

    Dar mai intai de toate nr. de parlamentari ar trebui sa fie nu mai mult de 300 daca asa s-a propus si chiar a fost referendum pe tema. Pentru ca s-a votat da, inseamna ca este de pus in aplicare iar cei care se opun sau incetinesc aplicarea legii se intelege atunci ca au alte interese decat ale electoratului si trebuie inlaturati ca sa se mentina ordinea de drept. Este cat se poate de simplu. Daca vor votul electoratului, trebuie sa asculte de vointa acestuia.

    As vrea sa vad pe cel care sustine ca mai mult de 300 este numarul de parlamentari prevazut de constitutie.

  8. Singura solutie este sa va tunda asa de tare blana dupa incursiunea in cabina de vot, incat sa va piara cheful pentru totdeauna sa va mai exercitati adictia incomensurabila pentru sabotarea propiilor vieti. Sunteti mai rau ca pisatii care se leagana prin parcuri dupa o doza de fentanil.

  9. Denumirea corecta nu este Homo Sapiens ci Homo Sheepiens. Din pacate, jocul de cuvinte merge mai bine in americaneasca decat pe romaneste. Dacat atat s-a putut pa coaja Pamant.

  10. Până vor dispărea mioarele (oile), ăștia vor face averi cu care vor trăi ca nababii pånă la 7 generații, din păcate se pare că suntem blestemați, altfel nu pot să-mi explic sau suntem cei mai proști dintre proști, că la bășcălie nu ne întrece nimeni , asta se vede în toate straturile societății!

  11. Daca este atat de greu de ce turismul extern are clienti? Pentru ca aparatul bugetar e foarte mare,stufos și nemeritat de bine plătit in comparație cu restul populimii, jupuită de tot felul de taxe si impozite,ca primii să aibă lefuri si pensii speciale pentru a colinda lumea largă,după ce o viață au frecat menta…..

  12. Din istoria Parlamentului Romaniei: Omagiere mare(nu ca la Ceahka), am shi uitat ce…, dar a venit un nene respectat de banci care l-a shi angajat, chipurile filosof, plecat pe vremea lui Ceashka in SUA, iar el a tiparit o carte care arata clar cum trebuiesc Tunse tzarile, mai ales din Africa, dar mai ales spunand despre ce a scris Mircea Vulcanescu este vax albina. Dupa o prelegere lunga, ai lui, ca invitat de mare efect, a venit unul de al lui sa-l alunge, ca de…,musafirul vine dar mai trebuie sa shi plece, ca altfel adormea tot auditoriu. Acum i-mi amintesc clar, omagi-au ce s-a intamplat la Yashi cand au murit semenii lui. Totzi la aceasta prelegere nu au spus un cuvant pana in ziua de astazi ce i-a intrebat Chestura acolo, shi ce i-au raspuns ei, printre care shi acest mare scriitor ce a plecat acasa impreuna cu mama lui. In anii 1950 ziarele de atunci au lamurit vina, fiind de fapt germanii, ca le omorase un ofitzer ca sa-i praduiasca geanta cu secrete. Adevarat este ca ashtia de ne tund asha cum vor ei, ca la Austerlitz, suntem pe cale de disparitzie, samd.
    O zi buna.
    Con
    P.S. Momentula fost shi este penibil chiar shi astazi, mai ales ca Parlamentul in ziua de azi nu omagiaza pe colegii lor cazutzi victime ca urmare a primului atentat cu bombe facut la ei acasa. Au fost ciuruitzii dar au sindromul Stockholm?

  13. Datoriie statelor sînt..din pix.
    Bugetul nu este pt gratuități, cum ne prostesc a crede, este doar strîngerea centralizată a ceea ce, pînă mai deunăzi, se numeau biruri. Azi le zic taxe, impozite, amenzi, accize s.a.
    Cei ce conduc lumea au, cum altfel, tiparnițele de bani. Nu banii sînt ținta lor, fac cîți vor, ci controlul nostru.
    Nici cînd luau birurile-n natură nu era nevoia de bucate. Tot cu o lingură mănâncă. Era vorba ca omului să nu-i ajungă, să-l țină ocupat, la muncă, să fie la mâna stăpânului, robul lui.
    Toate invaziile au fost raiduri comandate sau organizate de stăpînii locali puse pe seama a tot felul de sperietori. Cum cineva-și închipuie că cei șapte milioane de tătari ce trăaiesc azi (anul trecut erau cinci) au ținut în frică mare parte din Europa.
    Toate acestea sînt, cum altfel, rele.
    Partea bună, în același timp umilitoare pt noi, este că toate acestea s-au făcut foarte puțin sau mai deloc prin forță. Sînt sub 1%. S-au făcut și se fac mai ales azi prin vorbe. Da, sîntem făcuți din vorbe, sîntem mințiți, sîntem prostiți, sîntem spălați pe creier din fragedă pruncie de cînd cu școlile și grădinițele. Au continuat cu radioul, tembelizorul și azi cu internetul.
    Datorită internetului n-au fost niciodată atît de mulți ce și-au deschis ochii și destupat urechile dar n-au fost niciodată prostiții atît de prostiți.

  14. Banul pe card, digital, este o minciuna, are valoare zero, pentru ca emana din sistemul ocult corupt, condus de iudeomasonii globalisti satanisti corupti si ei la randul lor de satana care este tatal minciunii!
    Iudeomasoni alogeni paraziti si cozile de topor au ca misiune principala parvertirea sensului vietii, a lucrurilor albul devine negru si negru alb, adevarul minciuna si minciuna adevar, pervertirea izvorului puterii ca fiind in mod viclean de la popor si nu de la Dumnezeu, astfel prin „crizele” lor provocate sa dezbine, sa destabilizeze sa provoace panica pentru ca tot ei sa vina cu „salvarea”, cu solutia, iar aceasta nu este decat pierderea libertatii, controlul total si global in lagarul digital mondial, unde pacatul, faradelegea, lacomia, desfraul… sunt „valori” oficiale promovate si protejate „corect” politic, pentru „binele” comun de statul de „drept” antihristic antinational, antiuman…adica asta inseamna uraciunea pustiirii in locul cel sfant – pierderea sufletului !

    Asadar, banul adevarat, cu valoare este banul fizic, moneda din aur cu subdivizuni din argint si cupru, emis de sistemul civic in care statul are obligatoriu elementele de independenta, suveranitate, nationalitate, identitate culturala traditie de limba si obiceiuri, condus de patrioti care au ca izvor al puterii lor, Puterea lui Dumnezeu asa cum au avut-o stramosii nostri sub conducerea voievozilor dreptcredinciosi de 2000 de ani : Neagoie Basarab, Stefan cel Mare, Mihai Viteazul, Constantin Brancoveanul…
    TREZESTE-TE! RIDICA-TE de sub asuprirea alogenilor paraziti iudeomasoni globalisti satanisti si foloseste numai banii cash! Arunca la gunoi cardul bancar pentru a fi om LIBER !

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.