Rusia: Următoarea propunere oficială va fi capitularea Ucrainei

După ce Vestul a respins, la Summitul pentru Pace care a avut loc în Elveția, pe 16 iunie,  propunerea lui Vladimir Putin pentru pace în Ucraina, unul dintre oficialii regimului de la Moscova declară că următoarea propunere formală din partea Kremlinului nu va putea fi decât un document privind capitularea Ucrainei. Declarația a fost făcută de șeful delegației ruse la Viena pentru securitatea militară și controlul armamentului, Konstantin Gavrilov. ”Există puncte de unde nu te mai poți întoarce. Următorul lucru pe care Rusia îl va oferi va fi un document despre capitularea Ucrainei”, a spus el. El a declarat că propunerile făcute de Vladimir Putin înaintea summitului de la Geneva (la care Rusia nu a fost invitată, iar China nu a participat) au fost ”realiste”.

”Trupele ucrainene trebuie să se retragă total din Republica Populară Donețk, din Republica Populară Lugansk și din regiunile Herson și Zaporoje”, a spus Putin. ”Imediat ce Kievul va fi gata să facă asta și va începe cu adevărat să-și retragă trupele și să renunțe oficial la planul de a adera la NATO, imediat – chiar în acel minut – vom înceta focul și vor începe negocieri pentru pace”, au fost condițiile lui Putin.

 

La Summitul de la Geneva, unde au participat delegații din peste o suta de state, propunerile lui Putin au fost asemănate, de către președintele Ucrainei, cu cele făcute de Hitler. Premierul Italiei, Giorgia Meloni, a declarat că acestea nu pot fi propuneri serioase. Summitul s-a vrut o reeditare a votului din Adunarea Generală a ONU din 2022, imediat după începerea invaziei ruse, care a fost condamnată de peste 140 de state. Acum însă, la solicitarea unor participanți, în comunicatul final al summitului de la Geneva s-a renunțat la termenul ”agresiune”, care a fost înlocuit cu „război”. Au fost reafirmate principiile suveranității, independenței și inegrității teritoriale, care se aplică și Ucrainei. Comunicatul spune lumii că e bine să fie bine: că trebuie întărită securitatea centralelor nucleare din Ucraina, că războiul nu trebuie sa afecteze exportul de cereale și securitatea alimentară a lumii, trebuie făcute schimburi de prizonieri. Însă când vine vorba despre eventuale negocieri, planul luat în seamă este strict cel al Ucrainei.

În replică, purtătoarea de cuvânt a diplomației ruse, Maria Zajharova, spune că autorii formulei de pace ”sunt în Statele Unite și la Kiev și încearcă să arate că aceasta este singura bază pentru pace”. Însă Arabia Saudită, India, Africa de Sud, Indonezia și Mexic nu au semnat comunicatul de la Geneva. În plus, delegația saudită a subliniat că Ucraina trebuie să se pregătească pentru concesii teritoriale.

”Nu-i interesează pacea în Ucraina. Vor confruntare pe mai departe, escaladare și extinderea ostilităților, pentru a-și împlini imposibilul vis de a provoca o înfrângere strategică Rusiei”, a spus Zaharova despre aliații vestici ai Ucrainei.

 

În ajunul Summitului de la Geneva, The New York Times a publicat noi documente ale negocierilor Rusia-Ucraina din primele săptămâni ale războiului. Sunt documente care arată că regimul Putin era deschis la concesii pentru a obține semnarea unui acord. Documentele publicate de ziarul american arata că, inițial, Vladimir Putin a dorit ca Kievul să recunoască anexarea Crimeii, însă a decis apoi ca acest obiectiv să nu mai fie negociat, pentru a obține un acord mai rapid cu Ucraina. Rămânea ca Ucraina să nu adere la NATO și să nu permită baze militare străine pe teritoriul național, însă să aibă posibilitatea de a semna acorduri bilaterale cu statele membre NATO și să poată adera la UE. Apoi, Kievul trebuia să garanteze protecția cetățenilor rusofoni, iar Vestul ar fi trebuit să ridice sancțiunile impuse Rusiei. Fostul ministru de Externe ucrainean Aleksandr Cealîi a declarat, în decembrie 2023, că Rusia și Ucraina ”reușiseră să ajungă la un compromis. La jumătatea și la finalul lunii aprilie 2022 eram aproape să încheiem războiul printr-o reglementare pașnică”, spunea el. Potrivit relatării New York Times, doi dintre oficialii ucraineni cu care ziariștii americani au discutat au spus că Vladimir Putin ”și-a redus solicitările” pe măsură ce negocierile progresau.

Același articol publicat de The New York Times chiar înaintea Sumitului de la Geneva arată că decizia lui Volodimir Zelenski de a nu mai continua negocierile din 2022 cu Rusia nu a fost influențată doar de vizita premierului britanic Boris Johnson la Kiev, ci și de poziția președintelui polonez Andrzej Duda la summitul NATO din 24 martie 2022, la o lună după declanșarea invaziei ruse. ”Liderii din Polonia – susținători fermi ai Ucrainei de la bun început – s-au temut că Germania sau Franța ar putea încerca să-i convingă pe ucraineni să accepte condițiile Rusiei, spune un diplomat European. Polonezii au vrut să împiedice acest lucru. Pe 24 martie președintele Duda a prezentat textul proiectului de acord Rusia-Ucraina la care se ajunsese pe 17 martie și a spus: «Care dintre voi l-ar semna?» Niciunul dintre cei prezenți nu a scos o vorbă”.

Polonia și Marea Britanie făcuseră o mișcare importantă cu doar o săptămână înaintea invaziei ruse: au pus bazele unei alianțe informale cu Ucraina (eveniment care nu a fost tratat cu atenție din cauza evoluției rapide a evenimentelor), o alianță care ar fi permis Ucrainei să continue lupta, în cazul în care Kievul decidea să lupte împotriva Rusiei. Polonia urma să fie puntea de transfer a armelor din Vest, în special Marea Britanie la acel moment, în Ucraina. Într-un interviu recent, liderul partidului polonez Confederația (de extremă dreapta), Grzegorz Braun, și-a exprimat îngrijorarea că SUA și Marea Britanie ar putea folosi din nou Polonia ca pe un declanșator al unui război în vederea impunerii unei noi ordini mondiale, așa cum s-a întâmplat și în 1939.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 20

28 de Comentarii

  1. Afacerea -Ucraina-NU SE MAI POATE REZOLVA DOAR PRINTR-O SIMPLA CAPITULARE CU NISTE CONDITII PE CARE NIMENI NU LE VA RESPECTA.Aduceti-va aminte de capitularea Frantei semnata de mosneagul Petain,un fel de Bidon francez.Indiferent de conditiile capitularii,chiar daca rusii se retrag total ucrainienii nu fac altceva decat sa devina sclavii americanilor,inlocuindu-i pe rusi.

  2. Greu sa mai creada Ucraina in promisiunile rusilor dupa ce garantiile date chiar de rusi Ucrainei doar cu 30 de ani inainte au fost calcate in picioare. In schimbul acestor garantii Ucraina a cedat Rusiei arsenalul nuclear, ramanand in c… gol. E problema lor pana la urma…

  3. E frumos ca din cand in cand lumea se mai gandeste si la pace pacat ca nu sunt si delegatii din China sau Rusia care e implicata. Nu cred ca Rusia poate impune conditiile pacii.

  4. Rusia a prezentat încă din 2021 (chiar 2008) liniile sale roșii (pe care occidentul s-a gândit să le testeze), le-a reiterat în 2022 și le-a transmis inclusiv acum: fără armată (NATO, pentru că Ucraina nu ar fi avut nicio clipă capacitatea de a pune în pericol Rusia) la graniță, fără rusofobie și sancțiuni ilegale și drepturi firești pentru minoritatea rusă; vedem că nici până astăzi nu și-a schimbat obiectivele și nu dă semne că este dispusă să le schimbe.
    Pentru a-și arăta buna credință (față de occident) Putin a transmis inclusiv în interviul cu dl. Carlson că-i oferă posibilitatea de a acționa așa cum dorește ca să-și salveze obrazul, iar această propunere a fost (cel mai probabil) ultima șansă în această direcție; așa cum arată frontul, pare greu spre imposibil ca direcția evenimentelor să se schimbe și, așa cum arată structura de alianțe la nivel internațional (cu NATO izolat și tot restul lumii așteptând – o parte din el activ, o altă parte pasiv – ca sudul global să-l dea cu cracii în sus), pare greu spre imposibil ca puterea occidentului (adică SUA) să rămână intactă.

  5. Imi pare rau ca nu putem citi ca se trateaza acest subiect la modul serios!
    Dupa 2 si 1/2 ani de razboi cu o Rusie care nu mai are un tanc,o nava pe Marea Neagra sau un avion cat de cat, care bate pasul pe loc in razboi de pozitii cu Ucraina ca acum 100 de ani, sa spui ca ii ceri capitularea ,e chiar la misto!

  6. Totul este stabilit de multa vreme .Imperiul european isi va reface teritoriile trecutului .Stie intreg univesul unde s-a nacut si unde a crescut Kant .In rest va agitati degeaba .Nu puteti modifica nimic .

  7. Daca cineva a intilnit multi lorzi (ai razboiului) pe la Moscova, eu sint gata sa platesc cite o suta de euro pentru fiecare din acestia, gasit … Deci … (ps : Ucraina vad ca a uitat sa mai ceara intoarcerea acasa a celor „peste un milion de copii rapiti de Rusia” ! Nasol, tocmai ii pregatisera ucranii pentru export si transplanturi ! Cum mai faceau unii pe vremuri pe la Sibiu …)

  8. Stie cineva cum se fabrica coprofagi tampiti precum tibi 1 , prostia ingroapa rusia , valerica , dinu , gica , …. si tot neaaamul loooor …. ?

  9. Ce surpriză! Eu mă așteptam ca rușii să-și retragă trupele din toate regiunile ocupate, inclusiv Crimeea și să aștepte în genunchi ofertele lui Zselensky. M-am înșelat. Pe internet circulă un meme în care Putin îi șoptește lui Medvedev la ureche: „Dacă n-au acceptat condițiile mele, poate că le acceptă pe ale tale.” La care Medvedev răspunde:„Eu n-am nici-o condiție. La mine negocierea e fără.” Mult mai simplu, nu?

  10. Rusia a vrut sa nu fie NATO la 500km de Moscova prin aderarea Ucrainei…acum NATO e la 70km de St Petersburg prin aderarea Finlandei….buna afacere 🙂 te pui cu logica prostilor…

  11. In afara de a bate campii pe forum la ce va mai pricepeti vitejii lui Macrou prajit? Duceti-va bai si omorati-i pe rusi pe front si muriti ca eroii ingrasamant agricol.

  12. Este logica propunerea de capitulare! Pana acum rusii au primit numai „placute suedeze” din partea SUA et. comp., respectiv acordurile de la Minsk si prezumatul acord de pace din martie 2022 din Turcia, cand si-au retras trupele din jurul Kievului si din alte regiuni (care retragere a fost prezentata in presa noastra neoliberala ca mari victorii ale ofensivei ucrainene). Acum rusii nu mai cred nimic, sufla si-n iaurt! Mai ales ca nu sunt ei vinovati, diplomatia occidentala a intrat in moarte clinica de trei decenii!

  13. NYT isi permite, intr-o democratie adevarata, sa fie critic cu propriul guvern…cine incearca asa ceva in Rusia lui Putin sare pe geam…asta e diferenta..

  14. Si propunerea pentru pace a domnului Putin suna tot cam asa: capitulare neconditionata. Dar intr-o dictatura cuvintele sunt intoarse de continut dupa vointa pura si simpla a dictatorului. Mai ales daca stie ceva lingvistica de la inaintasul lui, tata Stalin. Prin urmare, daca privim drept, suntem tot cam prin aprilie 2022. Cu cateva minusuri: 500 000 de tineri rusi ucisi de visul de marire al lui Putin si cam tot atati frati ucrainieni, ucisi tot pentru aceeasi cauza. Puah! Dar nenorocirile continua: mai luam cateva ghioage atomice de la Kim, cateva microcipuri de pe la XI (cam pe dindos, satrapul chinez nu vrea sa se puna rau chiar cu toata lumea!), drone cu duiumul de la fundamentalistii iranieni. Pe acolo insa deplasarile cu avionul sunt cam periculoase. Prin urmare, Mendebilul are cam stavilite plimbarile „prietenesti”. Daca se va ajunge in mileniul acesta la Lisabona, dupa dorintele marturisite violent ale betivului Medevev, vom mai vedea. Pana atunci Kim poate fi izbavit de originile sale divine chiar de regimurile tiranice asiatice. Putin se cam gudura in ultima vreme pe la picioarele lui puturoase. Asa a ajuns deocamdata. Piei drace! Se poate cadea si mai jos? Om trai daca nu ne va omori Memdebilul cu atomica lui si ne vom tot minuna! Oricum, halal sa-i fie!

  15. …omorâți-mă,dar eu tot nu pricep care-i deosebirea dintre ei,mi se par la fel de „sovietici”-ambii
    și-au tot lâțit teritoriile pe seama altora,au fost tovarăși fideli în a-i călca în picioare pe alții și acum se bat pe prădăciunile pe care și le-au dăruit în scopul de a-i domina pe alții; rușii rusifică tot ce apucă-ucrainienii ucrainizează tot ce prind,prin teroare ßi agresivitate;la fel de aroganți și unii,și alții…atâta știu

  16. E fantastic cum au impresia unii ca Zelensky ar fi cel care a facut si a dres in problema rezistentzei din Ucraina! Toti putinistii au impresia ca el este personajul principal in aceasta ecuatie, cum in Rusia Putin singur este vinovat pentru declansarea si desfasurarea conflictului.
    Insa in 1014, cind a inceput de fapt agresiunea rusa contra Ucrainei, Pianistul nici macar nu isi imagina ca ar putea ajunge Preseedinte al Ucrainei, si daca ar fi stiut ca va avea de gestionat un razboi va garantez ca-si baga picioarele in ea de politica!
    Poporul ucrainian s-a pregatit OPT ANI pentru o asemenea situatie, si de aceea a rezistat atit de bine si de mult! Zelensky nu are pracrtic nicio importantza, si nu el singur stabileste conditziile de pace sau razboi. De aceea Zaharova delireaza frumos: economia rusa se duce dracului cu fiecare zi de razboi idiot impotriva Ucrainei, ia Ucraina va pasa datoriile de razboi in sarcina rusilor, ca stat agresor si perdant.
    RUSIA va trebui sa capituleze fara conditii, iar ridicarea sanctiunilor nu tzine de Zelensky, ci de Europa si SUA, care nu vor ridica aceste sanctiuni, nici in cazul in care Ucraina ar capitula!
    Noapte buna, copii!

  17. A rezistat pierzand 25% din tara si peste 500.000 urcacani ucisi si mai mult decat atatia raniti. Si asta cu tot ajutorul de sute de miliarde de dolari date de tarile Nato in armamennt, munitie si instructori militari. In aceste momente Urcacania daca nu se preda va disparea efectiv ca entitate statala de pe harta. Voi astia rusofobii pana-n maduva oaselor va imbatati cu apa rece, purceaua-i moarta in cotet. Restul povesti pentru adormit #rezistentii.

  18. Toată omenirea STIE că este vorba de RAZBOIUL SUA contra RUSIA dus prin proxy-ul Ucraina,dar mai ales prin proxy-ul UE !.
    Singura SANSA de a evita un război mondial sunt alegerile presidențiale
    din Statele Unite!.

  19. Marea,imensa minciună propagată la saturație de propaganda vestică este că Rusia este o putere revanșardă,ceva în genul Germaniei după pacea de la Versailles. În realitate, Rusia este o putere REACTIVĂ, adică acționează numai în funcție de mișcările alianței NATO în zona sa de securitate. A făcut război și în 2008 în Georgia, a așteptat 8 ani pentru implementarea acordurilor de la Minsk și în final a decis în 2022 că numai acțiunea armată poate opri extinderea NATO în Ucraina.
    Necazul cel mare constă în faptul că Germania și Franța nu și-au mai putut exercita în ultima vreme rolul de frână împotriva aventurismului NATO în zonă. În 2008 la reuniunea NATO de la București,atât Germania (Angela Merkel ) cât și Franța (Nicholas Sarkozy ) s-au opus planului american de a oferi Ucrainei și Georgiei speranțe de aderare la alianța nord-atlantica.

  20. Putin a ajuns sa cerseasca la poarta nordcoreenilor si vietnamezilor,Rusia e kaput pe front

  21. Vizitele lui Vladimir Putin în Coreea de Nord și Vietnam au mai mult un rol simbolic. URSS a ajutat cu armament ambele state să se opună cu succes invaziilor americane. Vorbim aici de o ” coaliție a învingătorilor” SUA, care au obținut victorii decisive cu mari sacrificii pe câmpul de luptă,nu la Hollywood.

  22. Ostap, procesul de fabricatie e simplu: o „paw” scurta intr-un bazin in care-a avut nefericirea sa inoate mama fiecaruia!

  23. Pentru gugustiucii si trolii de pe aici: situatia militara pe frontul din Ucraina este determinata, exclusiv, de politica Rusiei. Nu mai visati erotic!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.