Ucraina acuză importuri de combustibil cu origini necunoscute via România

În urmă cu circa 10 zile, autoritățile vamale de la Kiev au emis un ordin, la solicitarea Serviciului de Securitate ucrainean, care prevedea ca livrările de produse petroliere pe piața ucraineană cu barje sosite din porturile românești (însă nu și transporturile din România pe cale rutieră și feroviară) să fie verificate suplimentar, o măsură similară celor aplicate anterior importurilor din Turcia, Bulgaria și Republica Moldova.

“Ordinul referitor la Constanța a fost anulat”, a declarat un mare comerciant de produse petroliere pentru presa de specialitate ucraineană sub condiția anonimatului. Motivul: Intențiile de înăsprire a controalelor asupra transporturilor petroliere navale din Constanța au creat confuzie în piață, precum și în rândul comercianților și autorităților românești, care resping orice posibilitate ca respectivii combustibili să fie de origine necunoscută sau rusească. Procedura suplimentară, care instituia prelevarea de probe de produse petroliere, poate întârzia descărcarea acestora cu cel puțin două săptămâni, ceea ce risca să provoace o criză de alimentare pe piața austriacă, importurile din Turcia, Bulgaria și Moldova fiind deja afectate.

Recent, importurile petroliere din sudul Ucrainei (inclusiv prin portul Constanța) au fost supuse unui val de critici, operatorii, pe care serviciile secrete ucrainene îi numesc “necunoscuți”, fiind acuzați că ar practica prețuri de dumping. O explicație a serviciile ucrainene a acestor prețuri mici este importul de combustibil de origine necunoscută cu falsificarea ulterioară a documentelor. A doua: obținerea unui avantaj non-competitiv prin utilizarea schemelor de evaziune fiscală la vânzarea în Ucraina. Profit.ro a anunțat că aproximativ o treime din cantitatea importată în mai de România a fost reexportată către Ucraina. Din cele 131 mii tone importate de Ucraina via România, numai 6,7 mii tone (5%) au fost procesate în rafinăriile autohtone, restul reprezentând importuri.

Volumul de motorină importat pe cale maritimă de România a crescut în luna mai cu 2% și s-a ridicat la 425 mii tone, principalele volume fiind descărcate în terminalul de la Constanța, operat de compania majoritar deținută de statul român, Oil Terminal. Două treimi din importuri (281 mii tone) provin de la rafinăria STAR, deținută de azerii de la Socar în Turcia, care-și vinde practic jumătate din producție către România. Luna trecută, un volum de aproximativ 131 mii tone de motorină produsă de șapte țări a fost furnizat din România Ucrainei. Cele mai mari volume, 89 mii de tone, sunt de proveniență turcă. Volumul livrărilor de combustibil de producție grecească din România a fost de 21 mii tone. Restul livrărilor au fost produs din producție românească (6,7 mii tone), indiană (6,3 mii tone), italiană (4,8 mii tone), egipteană (3,3 mii tone) și israeliană (0,2 mii tone).

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 3
Cosmin Pam Matei 4655 Articole
Author

14 Comentarii

  1. Sunt cunoscute originile, din R Moldova se importa, un producator important de produse petroliere in lume. Graul american din ucraina cum se importa? La fel prim moldova, i se fac acte moldovenesti si rup moldovenii exporturile de cereale

  2. E complicat,prea multe supozitii si speculatii;conducte de gaze si de petrol trec in crucis si in curmezis prin Ucraina, iar rusii sunt cu taxele de tranzit catre autoritatile ucrainiene la zi,dar nimeni nu se mai basica

  3. NO CUM SĂ ÎNȚELEG:„Recent, importurile petroliere din sudul Ucrainei (inclusiv prin portul Constanța) au fost supuse unui val de critici, operatorii, pe care serviciile secrete ucrainene îi numesc “necunoscuți”!DA PORTUL COONSTANȚA -DEJA-ESTE ÎN U”KRAINA??„o criză de alimentare pe piața austriacă, importurile din Turcia, Bulgaria și Moldova fiind deja afectate. NO VEDEȚI CINE COMANDĂ ÎN ROMÂNIA!

  4. In curand vor interzice orice import din Romania si vor tripla exporturile spre Romania. Desigur, cu aprobarea USA si UE. Ca nu a fost suficient ca ne-au mai sovietiat o data, vor sa ne sovietixeze si a doua oara. De data asta, chiar la cererea romanilor.

  5. Romania va ajunge o tara cu disperați să trăiască și luxoși care nu se mai satura de furat, escrocat, înșelat pentru îmbogățire peste noapte. Și nu e bășcălie, daca doar vor importă in Romania, vă dați seama că Romania va fi copie perfecta a oricăror state africane subnutrite și distruse prin politicile făcute cu bună știință și rea intenție?!

  6. “prelevarea de probe de produse petroliere, poate întârzia descărcarea acestora cu cel puțin două săptămâni, ceea ce risca să provoace o criză de alimentare pe piața austriacă” Hai că-i prea de tot. Vor flămânzi austriecii din cauza întârzierii livrării de produse petroliere.

  7. era interesant daca profit spunea si cata motorina produce colonia rromania, sa vedem cum stam raportat la cele 425k de tone importate intr-o luna

  8. Romania mai este o tara SUVERANA !….sau a devenit o gubernie a Ucrainei lui Zelenski !!??.

  9. Ce Intrebare pui – Romania este o Gubernie a Ukrainei si va fi ” Presul ” ei sau chiar hartia igienica a Ukrainei .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.