Un caz grav de antisemitism agită scena politică din Franța

Emmanuel Macron a denunţat miercuri, în cadrul Consiliului de miniştri, „flagelul antisemitismului” după ce o adolescentă de origine evreiască a fost violată în apropiere de Paris, preşedintele francez cerând ca în şcoli să se discute despre rasism şi antisemitism.

Şeful statului a rostit „cuvine solemne şi grave despre flagelul antisemitismului”, în cursul Consiliului de miniştri, a indicat anturajul său.

Preşedintele Macron a „cerut ministrului” educaţiei naţionale, Nicole Belloubet, „ca în zilele următoare să poată fi organizat un timp de discuţii în şcoli pe tema luptei împotriva rasismului şi antisemitismului, pentru ca discursul urii purtător de consecinţe grave să nu se infiltreze” în instituţiile de învăţământ.

Reacţiile politice s-au înmulţit în plină campanie pentru alegerile legislative din 30 iunie şi 7 iulie, după inculparea şi încarcerarea marţi a doi adolescenţi de 13 ani pentru viol în grup, ameninţări cu moartea, insulte şi violenţe de natură antisemită împotriva unei adolescente de 12 ani.

Potrivit parchetului din Nanterre (vestul capitalei), un al treilea suspect, de asemenea minor, a fost plasat sub statutul intermediar de martor asistat, pentru viol, şi a fost pus sub acuzare pentru celelalte infracţiuni care fac obiectul anchetei.

Liderul partidului de extrema stângă LFI, Jean-Luc Melenchon, acuzat periodic de oponenţii săi de remarci ambigue asupra antisemitismului, a denunţat pe X (ex-Twitter) un act motivat de „rasismul antisemit”.

De cealaltă parte a eşichierului politic francez, Marine Le Pen, personalitate marcantă a partidului de extrema dreaptă Adunarea Naţională (Rassemblement national /RN/), pe care l-a condus până acum doi ani, situat în fruntea sondajelor înaintea alegerilor anticipate, a evocat pe aceeaşi platformă o „stigmatizare a evreilor de luni de zile de către extrema stângă”.

Incidentul a fost dezvăluit de adolescentă sâmbătă seara. Potrivit unei surse din poliţie, minora a spus că a fost abordată de trei adolescenţi şi târâtă într-o magazie în timp ce se afla într-un parc din apropierea casei sale cu un prieten.

Violul în grup al adolescentei de 12 ani, însoţit de remarci antisemite, a provocat un val de indignare în Franţa, electrizând miercuri campania scurtă pentru alegerile legislative, extrema dreaptă deplângând „stigmatizarea evreilor” de către „extrema stângă” prin „instrumentalizarea conflictului israeliano-palestinian”, notează AFP.

Incidentul produs la Courbevoie a provocat o emoţie puternică în cadrul comunităţii evreieşti din Franţa pe fundalul recrudescenţei actelor antisemite.

De la atacurile din 7 octombrie în Israel, partidul La France Insoumise (LFI, stânga radicală) a fost acuzat de detractori că a subestimat antisemitismul în Franţa şi a fost criticat pentru că a refuzat să califice drept teroristă gruparea palestiniană Hamas, contrar poziţiei Franţei şi a Uniunii Europene.

Poziţionarea LFI după 7 octombrie a spulberat o precedentă coaliţie a partidelor de stânga, care însă acum s-au aliat din nou pentru alegerile legislative convocate de preşedintele francez Emmanuel Macron după eşecul taberei sale în alegerile europene.

„Oripilat de acest viol din Courbevoie şi de tot ceea ce face lumină asupra condiţionării comportamentului criminal masculin de la o vârstă fragedă şi de rasismul antisemit. Solidaritate şi gânduri emoţionante pentru victimă şi rudele sale”, a reacţionat liderul LFI Jean-Luc Melenchon pe reţeaua X.

La începutul lunii iunie, el a calificat antisemitismul în Franţa drept „rezidual”, în pofida cifrelor care arată o creştere de patru ori a actelor antievreieşti în 2023 în decurs de un an.

În cadrul comunităţii evreieşti din Franţa, cea mai importantă din Europa, preşedintele Consistoriului Central, Elie Korchia, a denunţat „o crimă sexuală sordidă şi ignobilă”, în timp ce rabinul-şef al Franţei, Haim Korsia, a afirmat că „nimeni nu poate fi exonerat în faţa acestei creşteri de antisemitism fără precedent”.

Consiliul reprezentativ al instituţiilor evreieşti din Franţa (Crif) şi-a exprimat „emoţia imensă” faţă de un „caz extrem de îngrijorător”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 3

10 Comentarii

  1. Nu stiu, de ce este surprins Macrou?!
    Ati remarcat ticalosia politicenilor, institutiilkor franceze si a ziaristilor? Am aflat ca victima e evreica dar nu si de unde provin si ce religie au violatorii!!
    Din nou sunt protejati delincventii, ei au drepturi. Aia violata nu are.

  2. Violul este o boala, nevindecabila, nu o politica. Intr-un film exceptional (Unbelievable) am remarcat dorinta fratelui unui violator in serie: „mai bine l-ati fi omorat, mama ar fi fost mai putin suparata” !

  3. Gogoși, violuri.se produc și asupra altor etnii! Schimbați placa cu anti…! Mi-e greață să și.numesc cuvântul. Lumea s-a deșteptat.reptilienilor!!!

  4. Există și ceva dovezi despre incident?
    Sau vorovim discuții tikiate, ca la Vașin’ton în Congre$$ grupirurili di „lobby”?
    Cea mai mare comunitate actuală de evrei din Europa e cea din Federația Rusă, și NU SE CONFRUNTĂ CU FENOMENE DE ANTI-SEMITISM! …oare din cauză că nu poate fi instrumentalizat poolitic di $$oroșizdu’ ‘lii mincinos micron?
    Că Amerlocia a separat Kosovo de Srbija motivînd că sîrbii ar fi asasinat 47 de rromi albaneji koldijdi sans-culottes… Think again!

  5. Poporul Ales știe cum sa instrumentalizeze si sa mediatizeze la max. orice fapt al cărui victimă este din etnia sa. Singurele victime care contează sunt cele din Poporul Ales.

  6. Sunt zeci de mii de violuri in Europa, zeci de mii de violuri musamalizate chiar de catre autoritati. Cautati pe youtube documentare si anchete. „Refugiatii” sunt in marea lor majoritate barbati tineri proveniti din culturi in care femeia este considerata inferioara, un fel de animal dispensabil…Cred ca violatorul nu a intrebat ce religie era victima. Asa ca minciuna cu „antisemitismul” este o porcarie fara margini. In loc sa identifice problema si sa o rezolve, autoritatile franceze se lanseaza intr-o minciuna mediatica care sa le acopere esecul la guvernare. In Germania se organizeaza grupuri de cetateni care sa faca ordine ei insisi pentru ca politia nu face nimic.

  7. Ce bine că nu se poate și invers, cine știe de ce ar fi fost în stare, prin Gaza, IDF Angels, Alpha gun angels..(Samira Said inposibil de învins)

  8. Violul este un act de o ticăloşie extremă, însă să profiți politic de o abominație comisă de nişte puşti cretini de 13 ani este o mizerie fără seamăn, în egală măsură. Ceea ce se doreşte este de fapt scandalul fiindcă niciun om cu mintea la locul ei nu-şi poate imagina că un puşti ar comite un asemenea gest împins de „ura de rasă”, fiindcă la vârsta aia nici nu ştie ce-i aia! O face de imbecil ce e, ca să arate că are puță la 13 ani şi că e şmecher! Iar dacă a aruncat o remarcă de genul „hai jidanco să ți-o trag”, asta nu are conotație rasistă, ci e doar o exprimare golănească tembelă.
    Dar dacă dintr-o tâmpenie de acest gen ar ieşi un nou caz Floyd, ce bine i-ar prinde lui Macron (şi nu numai)!

  9. Femeile albe patateau la fel de la refugiatii lui Merkel politia din vest nu mai aveau permisiunea sa spuna public deapre faptasi originile sau religia lor. Sau despre fapta in sine.
    Neomarxistii dadeau vina tot pe barbatii albi crestini pentru colonialism si sexism.

  10. Faceti doua greseli de logica:
    Prima: „inculparea şi încarcerarea marţi a doi adolescenţi de 13 ani pentru viol în grup, ameninţări cu moartea, insulte şi violenţe de natură antisemită împotriva unei adolescente de 12 ani.” Tribunalul i-a inculpat.

    A doua greseala de logica este aceea ca ganditi din punctul vostru de vedere. Voi nu concepeti ca un viol in grup la varsta asta este din ura si nu din impulsuri sexuale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.