Unde să își țină românii banii, Terente? Sub saltea, la ciorap, în borcan?

Președintele PNL, Ludovic Orban, l-a comparat, vineri seara, pe premierul Mihai Tudose cu Terente și a criticat declarațiile acestuia referitoare la bănci, adăugând că în țările civilizate banii nu mai circulă cash.

„În toate țările civilizate băncile reprezintă inima economiei capitaliste, a economiei libere de piață. Băncile sunt izvor de capital, sunt locurile unde oamenii își depun banii pentru a-i ține în siguranță și pentru a obține venituri suplimentare de pe urma depozitelor pe care le depun. Este inacceptabil pentru un premier al unei țări europene în mileniul al treilea să le spună cetățenilor să nu își depună banii în bănci. În toată lumea asta s-a ajuns în țările civilizate ca din rulajul total peste 90% să se facă prin bănci. Circulația banilor prin bănci este în general un instrument care ajută statul și care practic luptă împotriva evaziunii fiscale”, a spus Orban, după ședința Biroului Politic Național al PNL.

El a subliniat că PNL respinge declarațiile premierului Mihai Tudose în acest caz.

„Unde să își țină românii banii, Terente? Să îi țină sub saltea, la ciorap, sau în borcan, înveliți în elastic? În lumea civilizată banii nu mai circulă cash. În lumea civilizată oamenii apelează la bănci. În lumea civilizată băncile sunt acelea care finanțează economia. Ce s-ar face Guvernul condus de dumneavoastră dacă nu ar avea băncile? Pentru că dumneavoastră v-ați împrumutat cu peste 18 miliarde exact de la aceste bănci pe care le atacați sistematic. Ce vreți să faceți cu aceste atacuri absolut imbecile împotriva sistemului bancar? Vreți să creați o criză politică în România? Vreți să determinați retrageri masive de la bănci, astfel încât să se creeze o criză economică artificială, pornită numai din tembelismul unui om care a ajuns premier fără să aibă abecedarul economic la bază? Categoric respingem acest comportament inacceptabil pentru un om care se află în fruntea unui guvern al unei țări europene în mileniul al treilea”, a afirmat Ludovic Orban.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.