Ursuleți de pluș pentru (încă) președintele Zelenski

Statele Unite și China sunt cele mai puternice economii ale lumii. Disputa dintre ele este socotită cea mai importantă de către ultimele guverne ale SUA. Japonia este a treia economie a lumii, la egalitate cu Germania, și se află între SUA și China. Japonia este țara cu cele mai multe baze militare americane – 120. Premierul Japoniei a fost primul care a vizitat SUA după învestirea administrației Trump. Înaintea vizitei, premierul Shigeru Ishiba a apelat le un psiholog pentru a învăța să dea mereu răspunsuri pozitive în timpul vizitei. L-a luat cu el și pe interpretul fostului premier Shinzo Abe (asasinat), ultimul care s-a întâlnit cu președintele Trump, astfel încât să creeze o atmosfera cât mai pozitivă pentru gazda sa. Trump a apreciat prestația lui Ishiba.

Ucraina este a 60-a economie a lumii, este în război cu Rusia și existența statului depinde total de ajutorul militar american. Pe 28 februarie, aflat într-o vizită decisivă la Washington, președintele Ucrainei, Volodimiur Zelenski, nu apelează nici la translator, nici la psiholog, nici la diplomație, ci intră cu capul în orgoliosul Donald Trump. Donald Trump și Volodimir Zelenski se întâlneau la Casa Albă pentru a încerca să încheie o dispută intre Rusia lui Putin, Ucraina și America fostei administrații neoconservatoare. Volodimir Zelenski a lăsat ca orgoliul să fie mai mare decât misiunea lui. Ce a câștigat? Eșecul discuțiilor și niște declarații de susținere din Europa ca și până acum – care valorează cât niște emoticoane într-un sms.

Tot ce trebuia să facă Zelenski în Biroul Oval era să-și țină cumpătul până ce se retrăgeau camerele de luat vederi. În mod ideal, trebuia să o facă și ulterior. Cu 24 de ore înainte, premierul Marii Britanii, a șasea economie a lumii, putere nucleară și aliat al Ucrainei, a făcut exact acest lucru, deși vicepreședintele JD Vance l-a atacat frontal în privința libertății de exprimare. Zelenski știa că vicepreședintele caută conflictul și asta s-a întâmplat. Zelenski a cedat imediat ce JD Vance a spus că guvernul Ucrainei organizează niște ”vizite de propagandă” pentru oficialii vestici, pentru a ascunde gravele probleme legate război, în pecial de recrutare.

Volodimir Zelenski a preferat să intre în dispută cu președintele Trump, în fața camerelor de luat vederi, într-o limbă care nu este limba sa maternă și în condițiile în care era singur în fața președintelui SUA, a vicepreședintelui și a secretarului de Stat SUA. E drept, era în Biroul Oval și ambasadoarea Ucrainei in SUA, care și-a pus capul în palme. Judecând sub imperiul emoțiilor, se poate spune că președintele Zelenski a avut partea lui de dreptate. Însă războiul, și nici măcar diplomația, nu sunt despre emoții. Presedintele Ucrainei a avut o discutie rationala cu omologul americabn pret de 30 de minute, a încercat să treacă dincolo de detaliile acordului privind resursele naturale ale Ucrainei, a reușit să obțină bunăvoința președintelui SUA, care a răspuns constant ”vom vedea” la fiecare întrebare a presei legată de negocierile cu Rusia și cu Ucraina. Președintele Ucrainei trebuia să mai reziste câteva minute pentru a pleca acasă cu prânzul luat și cu un acord care să aducă picior (de afacerist) american în Ucraina și garanțiile aferente. Dar nu, Volodimir Zelenski a intrat într-o dispută cu președintele SUA, la el acasă, și nimeni nu câștigă o dispută cu Statele Unite în Biroul Oval, mai cu seamă atunci când ai nevoie de ajutorul Americii pentru a supraviețui. Marilor puteri le dai și apoi le ceri ceva în schimb. Zelenski și-a pus orgoliul personal înaintea intereselor țării sale și și-a pierdut cumpătul când era cel mai important să fie rece, ca japonezul Ishiba. Actorul Zelenski s-a închipuit personaj eroic și țara are de pierdut atunci când îi spui vicepreședintelui SUA că ”țipă” la Ucraina și când îi dai avertismente președintelui Trump că va simți pe pielea lui ce însemnă Rusia lui Putin. Asta a făcut Zelenski, cu camerele pe el. Unde au fost consilierii, psihologii, interpreții? A fost doar actorul, oboseala și orgoliul lui.

Declarația cea mai importantă ce a urmat spectacolului din Biroul Oval nu este din Europa. Este cea făcută de senatorul Lindsey Graham, marele susținător al războiului din Ucraina, cel care a spus că acest război este unul în care fiecare dolar scoate profit și în care pentru o cauză americană nu moare niciun american.  ”Felul în care a gestionat întâlnirea, felul in care l-a înfruntat pe președintele SUA a fost prea mult. Ce am văzut în Biroul Oval a fost lipsă de respect din partea lui Zelenskil. Nu știu dacă o să mă mai pot înțelege cu Zelenski de acum încolo”, a spus senatorul Graham. Această declarație poate fi epitaful președinției Zelenski.

După dezastrul de la Casa Albă, Zelenski a declarat, pentru Fox News, că regretă că discuțiile au degenerat, însă nu crede că a greșit cu ceva. ”Îl respect pe președintele Trump, respect poporul american, însă cred că trebuie să fim foarte direcți și onești pentru a ne înțelege”. Potrivit CBS, președintele Trump a refuzat să mai continue discuțiile cu Zelenski, în ciuda insistențelor delegației ucrainene. Nimic din ”spectacolul” din Biroul Oval nu a fost premeditat; delegațiile stabiliseră detaliile acordului ce urma să fie semnat și atmosfera era amicală și calmă. ”Zelenski a supralicitat. Noi vrem să ajungem, la pace, iar el are niste cărți foarte proaste”, a spus Trump.

 

Președintele Trump a spus în atmosfera încinsă din Biroul Oval că este liderul prins la mijloc și care încearcă să curețe mizerie produsă de fosta admistrație SUA, care nu ar fi trebuit să permită începerea războiului din Ucraina. Trump a lăsat să se înțeleagă că nu el și Zelenski sunt personajele principale ale acestui război. Zelenski nu a înțeles. Între cine se află Trump și Zelenski? Între o Hillary Clinton generică – poate fi Victoria Nuland, poate fi defunctul John McCain sau partenerul său Lindsey Graham – și Vladmir Putin.

Cine sunt aceste personaje?

Să-i dam cuvântul lui Oliver Stone, în timpul campaniei prezidențiale din 2016. ”Hillary Clinton a închis ușa în fața păcii, distrugând procesul de pace palestinian și relația cu Rusia în doar o săptămână. NATO este dumnezeul ei, singurul lucru ”excepțional” pe care SUA îl pot exporta în acest nou ”secol american”.

Dar cine stabilește această politică și cine controlează această țară? Punctul de vedere al țării este înrădăcinat în tradiția universului postbelic, atlantist și dominat de NATO. Este gravat în piatră. Se pare că niciun președinte, niciun vot democratic, nicio presă critică nu poate modifica asta. Vom fi în război pentru viitorii 10, 20, 100 de ani, până cînd, cum a spus Trump (pe care guvernul nostru din umbră nu-l va lăsa niciodată să ajungă la putere), până când ”orașele noastre vor falimenta”. Presa noastră a fost secătuită și rigidizată de război, a devenit senzaționalistă, căutând rating mai mare cu fiecare titlu, cu cât mai revoltător cu atât mai bine. În politica americană modestia a murit – este mai bine sa fii senzațional.

Vom începe un război – fie hibrid, pentru a a aduce Rusia la subordonarea din anii 1990, fie un război fierbinte (care ne va distruge țara). Cetățenii noștri trebuie să știe asta, dar nu o știu pentru că presa noastră este prostită de sprijinul său în stil ”Pravda” pentru guvernul nostru ”respectabil” și foarte agresiv. Suntem conduși, după cum spunea C. Wright Mills în anii 1950, de un guvern plin de ”realiști trăsniți”: în numele realismului ei își construiesc o realitate paranoică.”

 

Și cine este Vladmir Putin, dușmanul Americii indispensabile și neoconservatoare? Să-i dăm cuvântul lui Harald Malmgren, fost negociator și consilier al președinților John F. Kennedy, Lyndon B. Johnson, Richard Nixon și Gerald Ford.  ”L-am întâlnit pe Putin in 1992, discutând cu Kissinger. Putin a reacționat călduros și aștepta să discute cu mine despre cum văd lumea de la Washington. A stabilit să stea lângă mine la cină și să discutam prin interpretul lui. M-a întrebat despre piedicile in calea afacerilor între ruși si americani. ”În Rusia, a spus el, disputele se rezolvă prin bunul simț al lucrurilor. Dacă o dispută implică sume mari de bani, proprietăți valoroase, cele două tabere își trimit reprezentanții la o cină. Fiecare participant este înarmat. Având în vedere că poate avea loc vărsare de sânge, cele două părți găsesc mereu o soluție de compromis. Frica este catalizatorul bunului simț”.

Impresia pe care mi-a lăsat-o Putin a fost cea a unui om care este mai inteligent decât majoritatea politicienilor pe care i-am întâlnit la Washington și în alte capitale ale lumii. Putin mi-a amintit de propria copilărie: am crescut într-un cartier predominant sicilian, în care ordinea era menținută de mafie. Nu era permisă activitatea infracțională neorganizată. Putin părea să aibă instinctul unui șef mafiot sicilian: gata să recompenseze, dar și gata să amenințe cu moartea, în cazul în care cineva nu se supune regulilor familiei (…)  Nu am mai fost demult la Kremlin, însă aflu că Putin are portretele lui Petru cel Mare în mai multe încăperi destinate întâlnirilor – nu are portretele sale agățate pe pereți. Încetul cu încetul, începe să devina limpede ce înseamnă asta pentru Biden, pentru NATO și pentru Ucraina. Putin este mai complex decât ai crede la prima vedere.”

Harald Malmgren s-a stins zilele acestea. Au dispărut mai toți diplomații care au trăit pe pielea lor Războiul Rece și l-au împiedicat să devină tragedia din Ucraina. La putere a rămas doar generația unei singure cărți. Războiul din Ucraina demonstrează că nu mai exista experți americani în relația cu Rusia. Nu mai exista nici în Europa. Deal-urile și încăierările din spatele blocului pot fi mai valoroase în acest sens decât doctoratele la școlile de cadre ale unei singure cărți.