Instanţa Supremă

Victor Ponta, citat ca martor în dosarul Ghiţă

Victor Ponta va fi citat în calitate de martor în dosarul în care fostul deputat Sebastian Ghiţă este acuzat de corupţie şi şantaj, alături de foşti şefi din poliţie şi parchete din Prahova. Decizia a fost luată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar audierea va avea loc pe 26 februarie.

Presa a publicat în luna martie 2016 o declaraţie dată în instanţă de Liviu Mihail Tudose – fost procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, în care acesta spunea că s-a întâlnit cu Victor Ponta în sediul Guvernului. Acesta i-ar fi propus să fie numit într-o funcţie la DLAF sau Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor. Întâlnirea cu Victor Ponta ar fi avut loc la insistenţele lui Sebastian Ghiţă.

Sebastian Ghiţă a fost trimis în judecată în acest dosar pentru două infracţiuni de dare de mită, cumpărare de influenţă, spălare de bani, şantaj, două infracţiuni de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii şi conducerea unui vehicul fără permis. De asemenea, în dosar mai sunt judecaţi Liviu Mihail Tudose, Viorel Dosaru – fost şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova, Constantin Ispas – ofiţer de poliţie, Aurelian Constantin Mihăilă – fost procuror general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.

Conform DNA, în perioada iunie 2013 – primăvara anului 2014, în timp ce pe rolul PCA Ploieşti se afla, în curs de urmărire penală, o cauză complexă în care se efectuau cercetări cu privire la săvârşirea unor infracţiuni de evaziune fiscală şi spălare de bani, mai multe persoane vizate de anchetă au obţinut informaţii confidenţiale pe diverse căi, printre beneficiarii acestor date nedestinate publicităţii fiind şi Sebastian Ghiţă. Informaţiile confidenţiale priveau obiectul cercetărilor, persoanele fizice şi juridice cercetate, măsurile de supraveghere tehnică dispuse, măsurile preventive ce urmau a fi luate, numele procurorului de caz şi ale ofiţerilor de poliţie delegaţi să efectueze urmărirea penală. Anchetatorii au reţinut că, în schimbul acestor informaţii, Sebastian Ghiţă i-a promis, pe de o parte, lui Viorel Dosaru că îl va sprijini să îşi menţină poziţia, dar şi să obţină alte funcţii de conducere. Pe de altă parte, i-a acordat procurorului Liviu Tudose sprijin în vederea obţinerii unor funcţii de conducere sau execuţie în cadrul unor instituţii publice centrale.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

3 Comentarii

  1. Nesimtitul asta sa povesteasca si ce a pus la cale in vie impreuna cu Kovesi! Si ce pact a incheiat cu mafiotul de Base! Sa ne scuteasca!

  2. Domnul Ghita este imposibil de adus din Serbia.Statul roman nu are bani de tren.:)

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.