Viktor Orban înfurie UE: S-ar întâlni cu Putin, la Moscova

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a cărui ţară exercită în prezent preşedinţia prin rotaţie a Consiliului Uniunii Europene, pleacă în Azerbaidjan la summitul informal al Organizaţiei Statelor Turcice (OTS), urmând să facă o escală vineri la Moscova pentru a se întâlni cu preşedintele rus Vladimir Putin, potrivit presei locale.

Până în prezent nu a existat nicio confirmare oficială a întâlnirii dintre premierul Ungariei şi preşedintele rus. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, nici nu a confirmat şi nici nu a informat o posibilă întrevedere Putin-Orban vineri la Moscova, notează portalul rusesc Regnum.

Purtătorul de cuvânt al şefului guvernului de la Budapesta, Bertalan Havasi, a comunicat joi că Orban va călători în oraşul azer Shusha pentru a participa la forumul OTS în 5 şi 6 iulie.

Temele summitului vor fi legate de dezvoltarea durabilă, precum şi de transport, politica climatică şi relaţiile cu Uniunea Europeană, potrivit lui Havasi, citat de agenţia de presă ungară MTI.

Orban va avea, de asemenea, discuţii bilaterale cu liderii ţărilor OTS (Turcia, Uzbekistan, Turkmenistan, Kazahstan, Azerbaidjan şi Kârgâzstan), a adăugat Havasi.

Între timp, jurnalistul de investigaţie Szabolcs Panyi de la portalul VSquare.com susţine că a obţinut joi confirmarea din surse guvernamentale că, în drum spre Azerbaidjan, Viktor Orban va face o escală la Moscova pentru a se întâlni cu Putin.

Ungaria, membru observator în OTS, a preluat luni preşedinţia prin rotaţie pentru şase luni a Consiliului UE.

Considerat liderul UE cel mai apropiat de Moscova, şeful guvernului ungar s-a întâlnit marţi la Kiev cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, căruia i-a cerut să ia în considerare negocierea unei încetări a focului cu Rusia pentru a „accelera” negocierile de pace.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 9

21 de Comentarii

  1. Nu știu ce are în cap ca să se ducă la Moskowa și să se întâlnească cu o persoană nefrecventabilă ca Putin care, știm cu toții, a suferit de nenumărate boli grave, a murit de nu se mai știe câte ori și în plus a făcut contract pe termen lung de livrare de gaze Ungariei la un preț de nimica. Trebuia să nu le dea nimic la unguri că nici ei nu dau nimic de-a moaca la ukrainieni cum facem noi care suntem printre cei mai inteligenți, mai eficienți și mai generoși din Europa. Ce se poate discuta cu Putin, așa bolnav? Trebuia să se ducă la Uașinton și să se întâlnească cu Biden, că aveau ce să discute amândoi. Biden e ca o enciclopedie vorbitoare, scoate pe gură numai chestii cu miez, pline de înțelepciune. Un exemplu de urmat pentru orice șef de stat.

  2. UE nu poate fi înfuriată. Cineva de la vârful UE poate a sărit ars..
    Gaz și multe altele UE cumpără de la Putin deci Orban are despre ce vorbi..
    Englezii cumpără gaz de la Putin clandestin și nici nu se rușinează..
    Unii comisari își arată nervii de cucoși trântiți..nu-i nimic strașnic..o fac pe vajnicul..
    Țin minte,cum după încheierea negocierilor cu Iranul și programa lui nucleară, au fost ridicate niste sancțiuni iar multi oameni de afaceri din UE au zburat urgent spre Teheran ..
    Așa va și cu rușii..Primii vor fi englezii..Sa țineți minte..Romania tot va pleca la Moscova,dar mii rușine să spun când și cum..

  3. Pacea se obtine prin discutii si negocieri. Daca vrei razboi, ca Obama, ai sanse sa iei in brate o nucleara, pana te inveti minte. PROFII astia se pricep doar sa initieze un razboi in timpul alocat unei olimpiade. Doar ei stiu cate $sute de de miliarde au cheltuit pana acum pe mintea celor doua babatai, Hilara si Vika.

  4. Politica normala înfurie intr-o Europa bolnava de suspiciuni și ura, condusa marionete și neterminati.

  5. Poate ungurii pregătesc un plan de pace. Anterior, Orban cel Bun a fost la Kiev. In Azerbaidjan se întâlnește cu Erdogan, care la randul lui a mediat planul de pace din 2022, plan refuzat de Kiev la dorința expresa a occidentului

  6. Orban isi cunoaste interesele lui pt Ungaria. In lume nimic nu este vesnic dar noi relatii economice vor fi f.bune pt. Ungaria. Nu are nicio treaba cu UE. El se duce ca presedinte al Ungariei.

  7. Victor Orban s-a dus sa pupe poala Putinantropului si sa primeasca felicitari ptr opozitia constanta pe care o exercita in cadrul UE si NATO. Va avea si promisiuni sigure ca va primi Ardealul. Si asa se plimba el prin Ardeal ca la tac-su-n batatura.
    Cu siguranta ca-l va recompensa cu ordinul ,,Pudelul Credincios”, ptr serviciile aduse patriei sovietice……[Rumburak]

  8. Asa face un adevarat politician, discuta cu ambele parti.in 5 zile a facut mai mult decat plavanul mut in 10 ani.
    A spus sa ne punem centura de siguranta? A spus! Si nu a glumit deloc.

  9. Da de ce ar fi „infuriata” UE pe cineva care face tot posibilul sa inceteze un razboi in care mor oameni nevinovati trimisi pe front de niste iresponsabili ?
    De ce ar vrea UE sa continue razboiul ?
    Oare nu cumva din interese financiare , chiar mai mari decit cele dictate de „necesitatea vaccinarii” ?
    Doar intreb, nu acuz !
    Bravo Viktor Orban !
    Poate in cele sase luni cit detine presedintia UE sa poata macar sa obtina un armistitiu de incetare a ostilitatilor, apoi cei doi „cocosi” se pot zbirli unul la celalalt fara sa trimita barbati nevinovati la moarte !
    Oricum, vine Trump la putere un SUA si pune capat finantarii acestui genocid.
    Popoarele nu accepta politica de continuare a razboiului. Au dovedit-o francezii, acum englezii,sanctionind prin vot liderii promotori ai razboiului.
    Sa vedem ce vor face romanii la vot !?

  10. Orban cel care face pipi contra vântului,visând la Hungaria mare cu sprijinul președintelui Putin,aflat în război cu lumea liberă,să primească aceleași sancțiuni economice și politice ca și oamenii politici ruși,care sunt din anturajul politic al lui Puti și blocarea fondurilor europene pentru dezvoltare,oprirea investițiilor private din partea companiilor din UE.SUA va incetafurnizarea de armament modern și sofisticat Ungariei sub acuzația că Victor Orban sprijină războiul din Ukraina prin acordarea de sprijin acțiunilor criminale ale președintelui Putin împotriva UE.Acesta ar fi drumul spre pace,întărirea disciplinei și loialității statelor europene în cadrul UE.Orban sa fie sancționat legal în conformitate cu reglementările UE.

  11. Legat de furia „Atlanticilor”, Dl Orban a declarat : „Nu am nevoie de mandat spre a promova pacea”.
    Auzi asta , Dle Iohanis ?

  12. Cronica lui Nestor:
    ”Ungurii trecură pe lângă Kiev, pe lângă muntele ce se numește și azi Ugors Koie și au ajuns la Nistru și’și întinseră corturile, căci erau fără căpătâi cum sunt Polovcii”
    Polovcii – neam migrator turcic, înrudit cu cumanii./ RUSIA KIEVEANĂ , nu primea migratori… / Cameleonul Orban își schimbă culoarea de la ”verdele $ la arămiul Karakum-ului ( chemarea străbunilor) . Dacă la Kiyv a fost cu calul și la Baku cu cămila . retur poate zbura cu avionul de la Moscova .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.