Trei televiziuni interzise din România. Rusia reprimă jurnalismul de frica ”adevărului”

Rusia a blocat accesul pe teritoriul său pentru 81 de media europene de teamă că populaţia sa va auzi „adevărul”, a apreciat marţi Washingtonul, după ce Moscova a explicat că a luat această decizie ca „represalii” la o decizie UE din luna mai de a interzice accesul la trei media de stat ruse, potrivit EFE.

„Este un alt semn că guvernul rus reprimă jurnalismul pentru că îi este teamă că propriul popor va auzi adevărul”, a reacţionat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Matthew Miller, într-o conferinţă de presă.

Executivul rus, în opinia sa, „vrea să ascundă adevărul despre acţiunile Rusiei în interiorul Rusiei, despre acţiunile guvernului de a-şi reprima propriul popor, de a invada un vecin şi de a-şi ocupa ilegal vecinul”.

„De ceva vreme am văzut cum reprimă jurnalismul şi, din păcate, asta continuă”, a conchis el.

Pe listă se regăsesc, printre altele, agenţia de presă franceză France Presse, cea spaniolă EFE, ziarele franceze Le Monde şi Liberation, publicaţiile germane Die Zeit şi Der Spiegel, postul Radio France, posturile de televiziune italian RAI, cele franceze LC1 şi Arte, cel austriac ORF sau cel olandez Nos, etc.

Conform site-ului MAE rus, restricţiile vizează şi posturile Pro TV International (stirileprotv.ro, protv.ro), Digi24 (digi24.ro) şi B1TV (b1tv.ro).

Anunţul Ministerul rus de Externe a intervenit în ziua în care a intrat în vigoare o decizie a Consiliului UE din 17 martie, prin care sunt impuse restricţii de difuzare în spaţiul comunitar pentru trei media de stat ruse – RIA Novosti şi cotidienele Izvestia şi Rossiiskaia Gazeta. Înainte, UE a interzsis în spaţiul comunitar alte media oficiale ruse prin care Moscova îşi desfăşoară campania de dezinformare în Occident, între care şi Russia Today (RT).

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

19 Comentarii

  1. In Moldova maialei sorosiste de mult timp sunt interzise toate televiziunile si publicatii de limba rusa, deci?

  2. Mass media rusă este interzisă în toate tarile „democratice”, atunci Rusii procedează la fel și interzic propaganda atlantistă.

  3. Adevarul e ca cele 3 posturi ar trebui interzise si in Romania la cata propaganda mincinoasa produc! A, sper ca pe Gadea sienen l-au interzis deja – astia fiind cireasa pe minciuna! Pentru clarificare : Cate posturi rusesesti mai sunt difuzate in tara vacarilor democrati? Pentru buna informare….

  4. In copilaria mea circula un banc: care este culmea tupeului? sa dai branci unei babe pe scara si p-orma s-o intrebi de ce fuge.
    Matthew Miller si al sau departament vor sa atinga noi culmi.

  5. Stați liniștiți băi putinacilor, de posturile voastre de suflet Ghiță TV și Realitatea Gușată nu se atinge nimeni.

  6. Nu credeam ca in Romania poate fi mai multa cenzura decat pe vremuri. Nu exista media ruseasca permisa in Romania…Toata media romaneasca debiteaza 24 din 24 minciuna cu asa zisul atac atac neprovocat al Rusiei in Ucraina….Romanii stiu adevarul dar se tem ca pierd Parizerul cu Soia de la NATO si de aceea inghit minciunile.

  7. Ro face parte din hasnaua criminala UE si Na to unde propaganda o fac homalaii u,vrreii ,pedofilii si drogatii ,SLAVA RUSIA ,SLAVA BRICS

  8. Sa nu uitam ca si Romania a blocat mai multe publicatii rusesti online in limba romana.
    Se spune ca orice actiune are si reactiune.

  9. Incet dar sigur Occidentul Satanic o sa se duca pe pustii. Satanistii vor fi facuti praf si pulbere in urma unui razboi atomic dorit chiar de satanisti in speranta lor desarta ca Rusia va putea fi invinsa. Faptul ca BRICS-ul pasnic va lua locul jafului si crimelor comise de Occident de zeci si zeci de ani ii impinge pe acesti satanisti in razboi total cu Rusia ca o ultima speranta a lor de a se salva de la pieire. BRICS pana acum are ca membri: Brazilia, Russia, India, China, Sud Africa, Iran, Egypt, Ethiopia si Emiratele Arabe. Tari care detin cam toate resursele lumii. Slava Rusia, Slava BRICS, Slava lumea nepedofila, nepoponara si necriminala. Aliluia.

  10. E greu sa gasesti mai mari farisei ca americanii ! Dupa ce au interzis posturile rusesti promoveaza libertatea presei.
    Informati-va numai din surse oficiale !

  11. Ba … de o bună perioadă de timp orice comentariu pe care vreau să-l postez pe această platformă îmi este cenzurat. Chiar nu vă e rușine?!

  12. Nu sunteți ”politically correct! FORMIDABIL ! Ce , LANTERNA 3 SI EN EN ! , Gâdele , ciuvicii , tuDorel, porumbel , TeVeReLe ,Turturicii , Tolontocii ,Hoț Niuz, G24 , însuși Adevăru -adevărat în persoană , nu guiță ”adevăru ? Kakaya s,tuația ! Vor fi interzise de ”deontologii care-i ”alăptează…

  13. Cele mai realiste știri despre vestele galbene dîn Franța le relata RT.. UE a început prima expulzările..
    Zilnic urmăresc CNN -nul cum raortraza de pe malul râului Moskova.. Bfifingurile lui Peskov permit prezența corespondenți occidentali ce nu poti vedea la Casa Albă.. Halal democrație.. Apele se limpezesc și pe zi ce trece vedem cum apare cât mai mult adevăr despre tragedia ucraineană zamislită de globalisti..

  14. Ipocrizia americană/europeană nu pare să aibă limite. Îmi provoacă o silă de nedescris!… După ce SUA/UE au interzis toată media rusească încă de la debutul conflictului, acum îi acuză pe ruși că îngrădesc libertatea presei…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.