Zelenski nu e sigur dacă ajunge la funeraliile Papei

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski că nu este sigur ‘dacă va avea timp’ pentru a se duce la funeraliile Papei Francisc, prevăzute să aibă loc sâmbătă la Roma, la care urmează să participe președintele american Donald Trump, relatează AFP.

‘Dacă am timp, voi fi desigur prezent’, a declarat Zelenski presei, evocând totodată reuniuni militare care urmează să aibă loc sâmbătă. ‘Nu știu cât timp îmi vor lua astea’, a adăugat el.

Consilierul pe probleme de comunicare al lui Zelenski, Dmitri Litvin, declarase marți că președintele ucrainean și Prima Doamnă, Olena, vor participa la funeraliile Suveranului Pontif, conform agenției de presă ucrainene Liga.

În aceeași zi, Volodimir Zelenski afirmase că este gata să se întâlnească cu omologul său american, Donald Trump, săptămâna aceasta la Vatican, unde ambii șefi de stat ar urma să participe la funeraliile Papei Francisc.

Președintele american Donald Trump nu a exclus să se întâlnească sâmbătă, în Italia, cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski în marja funeraliilor Papei Francisc, relatează DPA.

Întrebat despre o astfel de posibilitate înainte de a se urca într-un elicopter care să-l ducă la aeroport vineri, Trump a spus: ‘Este posibil’. El a adăugat că se va întâlni cu o serie de șefi de stat și de guvern străini la Roma.

Palatul Elysee a anunțat deja că președintele Emmanuel Macron nu va avea nicio întâlnire diplomatică în marja funeraliilor Papei, care vor avea loc sâmbătă la Roma, în ciuda faptului că la funeralii vor participa numeroși lideri mondiali.

Recomanda

3 Comentarii

  1. Sper ca ceremonia funerară se va putea desfășura și în absența lui. Dacă papa nu-l primește în audiență, ce sens ar mai fi avut să meargă, mai ales că el ca și comediant trebuie să dea indicații prețioase generalilor lui.

  2. Deci circarul a avut timp sa zboare pana-n capatul alalalt al Africii, dar n-are timp de Vatican. Inca il dor vanataile din biroul oval! Cred ca-si ia timp sa-si impacheteze boarfele, ale lui si-ale nevestei, pentru ca nu se stie niciodata unde loveste traznetul!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.